Galerie foto
Delta m-a chemat dimineaţa
N-aş putea spune că atunci cînd m-am trezit şi-am văzut aşa o vreme mohorîtă am tresăltat de bucurie. Aveam programare pentru o plimbare cu Lancia Delta, maşină de care m-am simţit atras din prima clipă cînd am văzut-o. De parcă nu era suficient de frig, îşi găsise să mai şi ningă. Nu mai pun la socoteală că totul se petrecea dimineaţa, o oră neobişnuită pentru mine ca să testez maşini. Dar era vorba de Delta...
De mic auzisem de Delta. La maşină mă refer. Lancia Delta Integrale era o obişnuinţă în motorsport, dar pînă să urc într-o Lancia, nu Delta, trecuseră cîţiva ani bunişori. În jur de 2000 parcă am mers în dreapta unui polonez, un om de afaceri prosper, care şi-ar fi putut permite cam orice maşină, dar absolut încîntat de Lancia sa. Am parcurs cîteva zeci de kilometri şi am rămas din acea experienţă mai ales cu sunetul motorului. Conducea omul într-un ritm sportiv, aşa cum îi stă bine unei Lancia.
Avea ceva să-mi spună
A trecut şi de atunci ceva vreme şi iată-mă atît de aproape de Delta. Frumoasă-i de oriunde te-ai uita la ea, dar parcă-i şi mai frumoasă cînd eşti lîngă ea. Atît de frig era că am şi urcat. Scaune tari, ca pentru o maşină cu tentă sportivă, deşi Delta nu pare croită chiar pentru curse. Am pornit imediat şi deja mă împăcasem cu motorul. Auzisem destule despre el.
Nu prea credeam eu pînă nu vedeam de ce-i în stare. Mic şi rău mi s-a părut Fiat 500, dar un motor de 1,4 litri capabil de 150 CP pe Delta mi se părea că totuşi ceva nu e la locul său. M-am îndreptat imediat spre ieşirea din oraş. Trebuia să-l ascult ce vrea să spună. Eram curios dacă într-adevăr are ceva de spus. Nici bine n-am ieşit că a trebuit să încetinesc. Iar localitate. Dar abia pornisem şi deja instalaţia de climatizare oferea căldură la discreţie, de parcă ar fi fost făcut focul sub capotă toată noaptea.
Nu mai conta că pe display arăta 1 grad Celsius afară. În habitaclu era numai bine. Nu eram prea liniştit, deoarece carosabilul era ud. Ninsoarea nu se oprise. Dar nici nu era aşa deasă ca să mă împiedice să apăs acceleraţia. Şi-am început.
Bonus de putere
Pînă la 4.000 de ture motorul parcă te întreabă dacă într-adevăr eşti hotărît să calci mai apăsat. Nu de alta, dar parcă nu s-ar zbîrli ca după cîteva secunde să-l trimiţi înapoi ca într-o lesă. Cum sari de 4.000 mai primeşti un bonus de putere, cu care mergi fără emoţii pînă după 6.000. Pe la 6.500 se taie alimentarea, dar chiar n-am avut unde să merg pentru a cupla schimbătorul de viteze şi-n treapta a şasea. La o astfel de maşină chiar n-a vrut să schimb doar de dragul de a rula şi în a şasea.
Mă apropiam de 200 km/h, dar încă nu ajunsesem unde voiam eu ca să scap de a cincea. Drumul era totuşi ud şi m-am mulţumit doar să văd cam cît trebuie redusă viteza în curbe ceva mai largi. Mi-aminteam eu de-un Maserati care le lua ca un fulger pe asfalt uscat. Le-am abordat cu multă grijă. Cu prea multă grijă de fapt. Maşina îşi vedea de drum cu o siguranţă care te umplea de încredere. Direcţia era atît de precisă, iar maşina atît de bine închegată încît nu-ţi puteai lua gîndul de la un condus sportiv.
Mai trebuia să mă convingă şi că are frîne şi apoi chiar că puteam lua startul. Timid la început, şi din cauza carosabilului, am călcat precaut frîna, dar am căpătat treptat încredere şi am constatat că traiectoria maşinii rămîne neschimbată indiferent de cum calc eu frîna. Nici nu se sinchisea, ci doar îşi vedea de treabă.
Îţi poţi pierde liniştea
Pînă să vă spun că am găsit un drum mai puţin circulat, cu suişuri şi coborîşuri, cu curbe strînse, numai bun de mers ceva mai sportiv, aş vrea să vă vorbesc un pic despre cum arată maşina asta. Cum am recunoscut din start că mi se pare frumoasă o să vă par subiectiv, dar Delta are nişte linii care vor fi obiect de studiu pentru multe generaţii ce se visează designeri de prestigiu.
Cei care au curajul să spună că nu le place maşina asta probabil că n-au văzut-o niciodată, sau poate că n-au curajul să se uite la ea de frica faptului că şi-ar putea pierde liniştea. Mie întotdeauna mi-au plăcut hatchback-urile. Am găsit şi-n break-uri suficientă utilitate cît să nu înţeleg de ce la noi n-au succes. Delta mi se pare că ar fi undeva la mijloc. Atît de la mijloc încît mi se pare că i-au găsit dimensiunile ideale.
Contrasta cu celelalte maşini
Tot ce descoperisem pînă atunci legat de dinamica maşinii aveam să întăresc în următorii kilometri. Am intrat pe un drum betonat, într-o zonă destul de sărăcăcioasă. Am zărit cîteva bordeie în plin cîmp şi cîţiva oameni care se ascundeau de ninsoare, oameni care niciodată probabil nu vor putea visa la o astfel de maşină. Am trecut de un cîine care mînca din boabele de porumb căzute pe drum, iar Delta nicidecum nu putea parcă să facă parte din acel peisaj.
Am accelerat şi motorul mi-a răspuns cu aceeaşi tonalitate gravă, nu ascuţită cum m-aş fi aşteptat. Şi totuşi culoarea maşinii se asorta de minune cu cerul. Delta nu era chiar de-a dreptul contrastantă cu decorul. Contrasta însă cu celelalte maşini pe care le întîlnea pe drum. Nici una nu se putea compara cu ea.
Erau nişte curbe prea tentante ca să le pot rezista. După ce m-a convins ce poate, am încercat s-o împing mai spre extreme, mă aşteptam să derapeze, măcar puţin, că drumul era ud, dar nu s-a clintit deloc. Aş fi vrut să-i descopăr vreo slăbiciune dar parcă ţinea cu dinţii să nu mă dezamăgească. De fapt, nici nu mi-a dat impresia că se forţează să facă asta. Părea atît de naturală încît chiar m-a cucerit.
Am resetat consumul mediu de 12 litri/100 km şi am rulat ceva mai liniştit cîţiva kilometri pînă să predau maşina. S-a simţit imediat, pentru că ultima dată am zărit un consum mediu de 7,1 la sută. Deja vorbeam aceeaşi limbă....
