Volkswagen a livrat primele exemplare ale SUV-ului electric ID.4

La sfârșitul săptămânii trecute, compania Volkswagen a înmânat cheile primelor unități ale noului SUV complet electric ID.4 în cadrul unor evenimente restrânse care au avut loc, simultan, la centrele de livrare din Dresda și Wolfsburg, Germania. Alte câteva mii de clienți așteaptă să intre în posesia mașinilor pe care le-au comandat, Volkswagen estimând că aproximativ 150.000 de vehicule ID.4 vor ajunge la cumpărătorii lor din întreaga lume în acest an.

Până la sfârșitul lunii februarie fuseseră plasate peste 23.500 de comenzi doar în Europa, înaintea lansării oficiale de pe piața din Germania și în ciuda faptului că multe dintre showroom-urile auto erau închise.

„Lansarea lui ID.4 s-a bucurat de foarte mare succes, iar mașina a fost primită bine de clienți. Avem în continuare planuri mari și ne dorim să livrăm aproximativ 150.000 de vehicule la nivel global doar în acest an. Acest număr reprezintă în jur de o treime din volumul total de 450.000 de vehicule electrice pe care vrem să le producem în 2021”, a declarat Klaus Zellmer, membru în consiliul de administrație al companiei Volkswagen, responsabil de vânzări.

Constructorul auto german își propune să lanseze cel puțin un model electric nou în fiecare an, ca parte a strategiei denumite „Accelerate”. De asemenea, Volkswagen va permite actualizarea over-the-air a funcțiilor și pachetelor software oferite de mașinile din familia ID., începând din vara anului curent.

Puteți citi aici informații suplimentare despre noul SUV electric Volkswagen ID.4

Comments are closed.