Viitorul MG2 va concura cu noile e-C3 și Panda! Avertisment și pentru Spring!

Presa britanică a dezvăluit că MG are în lucru o nouă mașină electrică de buget, care va rivaliza cu noile Citroen e-C3 și următoarea generație Fiat Panda. Este probabil să fie numită MG2 și va încerca s-o scoată la vânzare la sfârșitul anului viitor la prețuri ce vor porni sub 20.000 de euro! Marca britanică deținută de chinezii de la SAIC a lansat o nouă generație de supermini, MG3, la Salonul Auto de la Geneva 2024. Acesta aduce un sistem de propulsie complet hibrid, dar David Allison, șeful de produs și planificare al MG Motor UK, a dezvăluit la Geneva că MG3 va avea un frate electric.

„Cred că toată lumea pare să se uite în momentul de față în clasa B sau chiar sub ea, în jurul a patru metri lungime, cu acel magic preț de 20.000 de euro”, a declarat Allison. „Dacă cineva chiar va face asta va trebui să fim și noi acolo. Este o combinație de gamă, mărime și preț. Cine le va avea pe toate trei va da lovitura”, a declarat Allison, potrivit Auto Express.

Când a fost întrebat dacă proiectul este deja în curs de desfășurare, Allison a răspuns fără să ezite.

„Am văzut-o deja, de fapt. Eu nu am descoperit nici un motiv pentru care nu vom reuși. Poate în doi ani, poate în optsprezece luni, deci vorbim de a doua jumătate a anului 2025. Dar vom fi acolo”.

Imaginile exclusive ale Auto Express s-au inspirat de la hibridul MG3, care măsoară 4,1 metri lungime, și de la popularul pur electric MG4. Allison a adăugat că mașina se va numi, probabil, MG2.

„Nu este exclus să primească un nume nou, deși nu i-ar sta deloc rău și în actualul algoritm al gamei”, a explicat el. „Dacă spuneți MG2, atunci n-ați fi la un milion de mile distanță; 2 este următorul pas”.

Sursa foto: Auto Express.

Citiți și: Electrificat, inteligent, confortabil: Noul Opel Corsa Hibrid pornește de la 17.678 euro

Comments are closed.