Porsche anunță oficial că a hotărât transformarea SUV-ului Macan într-un model complet electric, începând cu următoarea generație, iar producția lui se va desfășura în cadrul uzinei din Leipzig, din deceniul viitor.
Macan va deveni primul SUV compact cu propulsie electrică al companiei germane și va marca un nou pas făcut de Porsche în segmentul mobilității electrice, după lansarea mașinii sport Taycan, programată să ajungă pe piață spre finalul anului 2019 și să fie însoțită, în scurtă vreme, de versiunea Taycan Cross Turismo.
La fel ca Taycan, noul Macan va beneficia de o tehnologie de 800 de volți și se va baza pe arhitectura PPE (Premium Platform Electric), fabricată în parteneriat cu Audi.
„Până în 2022 vom investi mai mult de șase miliarde de euro în mobilitatea electrică, iar până în 2025 jumătate dintre noile vehicule Porsche vor putea fi echipate cu propulsii electrice. În următorii zece ani ne vom concentra asupra creării un mix perfect între motorizările optimizate pe benzină, modelele plug-in hybrid și mașinile sport pur electrice”, a declarat Oliver Blume, președintele consiliului de amdinistrație al Porsche AG.
Uzina din Leipzig a companiei trece printr-o transformare masivă pentru a susține dezvoltarea mobilității electrice, de la inagurarea ei, în ianuarie 2000, Porsche investind acolo peste 1,3 miliarde de euro.











