Urma alege

Şi în Campionatul Naţional de Raliuri avem un final spectaculos. Poate cel mai spectaculos din ultimii ani, pentru că mai este o singură cursă de disputat, la Braşov, iar avansul liderului, Vali Porcişteanu, faţă de principalul urmăritor, multiplul campion naţional  Simone Tempestini, este de doar 20 de puncte. Şi aceasta din motive deja discutate, Simone având un an mai slab pe intern, cu abandon la Iaşi!, iar Vali mergând foarte bine, cu clasări pe podium sau în imediata apropiere.

În CNR există şi o prevedere regulamentară în urma căreia poţi deveni campion dacă selectezi un număr de curse care te avantajează. Ar putea profita Simone, dar pentru frumuseţea spectacolului şi pentru regula de fair-play care caracterizează acest sport periculos să sperăm că rezultatele finale se vor decide pe speciale. Doamne ajută!

Comments are closed.