Test Autoplay – Nissan Qashqai facelift E-Power: Power la puterea e!

Facelift-ul primit de cea mai nouă generație Nissan Qashqai readuce modelul constructorului japonez în prim-planul SUV-urilor bune la toate. Nu știu cât a lipsit din lumina reflectoarelor, și mai ales dacă a lipsit, dar cu actualul facelift știu că mai toate privirile sunt ațintite asupra sa. Nu poți să-l ignori, atât este de reușit. Dacă vrei totuși cu tărie să treci nepăsător pe lângă el, atunci nu-l privi. Întoarce capul în cealaltă direcție cât de mult poți, cu orice risc muscular sau cervical, pentru că dacă te-ai uitat spre el, oricât de puțin, chiar și cu coada ochiului, atunci nu-l vei mai putea ignora.  

Mașina pusă la dispoziție de agentul Casa Auto Valea Lupului beneficiază de o culoare care o prinde foarte bine. De fapt cred că orice culoare s-ar așeza de minune pe Qashqai facelift, așa cum curge o rochie pe un trup perfect. Culoarea mașinii testate este gri ceramic și face parte din paleta de culori etalată cam de un an-doi pe drumurile patriei în special pe mașinile electrice. Este o culoare prietenoasă cu praful de care nu știu când vom scăpa, o culoare care nu te va trimite chiar imediat la spălătorie după un drum scurt pe o șosea care nu s-a uscat complet după ploaie.

Exteriorul arată mai bine ca oricând și nu doar grație culorii. Este o lucrare temeinică, o lucrătură iscusită, pare a fi genul de obiect lucrat manual, artizanal, în care este pus și mult suflet. Necondiționat. Lucru care bate cu încredere la poarta artei, cu detalii care mai de care mai sofisticate. Blocurile optice cu LED atrag atenția și probabil sunt măcar la fel de eficiente precum cele de la facelift-ul generației precedente. Nu le-am testat acum, așa cum n-am apucat să probez nici sistemul de parcare automată. Încă am încredere în ce reușesc să fac doar cu ajutorul oglinzilor și al senzorilor și nu mai am cum să fiu fermecat de un sistem pe care îl exploatam în fel și chip acum mai bine de zece ani.

Dar dacă tot am amintit acum de parcări spun până nu uit de camerele care îți asigură toate vederile posibile ca să nu poți ridica din umeri că ai fost surprins. Chiar nu știu ce ți-ai mai putea dori când ești ajutat din toate direcțiile, și nu doar să parchezi, ci și ca să ieși dintr-o parcare, sau de pe o străduță unde nu ai vizibilitate din cauza mașinilor parcate pe strada principală! Camerele văd însă și după colțuri, ceea ce pentru mine este un atu de luat în seamă. Sigur însă voi omite destule dintre astfel de atuuri care puse cap la cap contribuie consistent la întregul arsenal tehnologic de care dispune Nissan Qashqai facelift.

Mereu s-a spus despre Qashqai că parcă prea multe vrea să facă, de parcă ar fi o mașină premium, dar modelul cu care m-am întâlnit într-o zi mohorâtă de început de decembrie, cu o răceală tăioasă deși nu erau grade negative, se apropie bine de tot de amintitul statut. Poate nu doar se apropie, depinde de cum își înalță fiecare propria ștachetă. La ce dotări are, la ce materiale, la ce finisări a fost supus este de luat în calcul când țintiți mai sus. Nu veți pierde deloc timpul, veți fi poate plăcut surprinși de o mașină care costă 40.000 de euro (cu TVA), așadar mult mai ieftină, și care are atât de multe de oferit. Trec repede de sonorizarea BOSE care merită toți banii, de jantele de 20 inch, de generoasele display-uri, de avalanșa de opțiuni din setări, ca să nu mai spun de head-up-display-ul de excelentă calitate și cu informațiile de care ai nevoie afișate clar, de parcă ar însufleți parbrizul încălzit.

Tot specific Nissan, cu care m-am delectat pe electrica Leaf, este sistemul e-Pedal. Activat, conduci mașina cu o singură pedală – de accelerație, cum i-am spus cu destui ani în urmă, un sistem care își va dovedi și mai mult eficiența când iarna se va instala cu totul și va acoperi drumurile cu zăpadă, gheață sau polei.

Qashqai facelift chiar arată foarte bine, mașina cu care am mers dispune de atât de multe dotări încât mai poți și renunța la unele din ele, arată tot foarte bine și la interior, unde, într-o zi atât de întunecată precum cea pe care am nimerit-o, plafonul panoramic aduce un plus evident de lumină, și nu doar la propriu. Dar Qashqai facelift merge și mai bine decât generația precedentă, este și mai sofisticat, și mai rafinat. Un mare plus îl constituie revizuirea suspensiei, care acum absoarbe și denivelările mai puțin pronunțate, și gropile mai mici, iar urcarea și coborârea bordurilor este tot mai greu sesizabilă. Mașina are tot o stabilitate de invidiat în viraje, unde acum parcă plutește, parcă nu parcurge un arc de cerc, ci „alunecă” pe traiectoria impusă, o mașină în care viteza se simte cu totul altfel, ca la o marcă premium.

O astfel de mașină nu poate fi decât puternică. Qashqai facelift E-Power dezvoltă 188 CP, bazându-se pe tandemul termic (1,5 litri)-electric, mai mult decât suficient din moment ce beneficiezi instant de un cuplu care-ți permite cam orice depășire, în maximă siguranță. Mașină silențioasă, care tace și face. Nu m-a preocupat condusul economic, am vrut doar să mă bucur de o mașină care știe să și tacă, dar și când o lași să vorbească nu te mai saturi s-o asculți!

Citiți și: DESIGN cu SENS la Casa Auto Iași!

Comments are closed.