MG nu are doar mașini pur electrice în gamă, păstrând surprize plăcute și pentru cei care n-au de gând să se despartă prea curând de propulsia tradițională. Unul din modelele alese să ruleze și pe benzină este ZS, un SUV care țintește sus de tot din moment ce a lansat un atac frontal la Dacia Duster.

MG ZS nu va stârni patimi în privința designului exterior, dar va găsi ușor un segment de clienți care s-o îndrăgească, fiind genul de mașină care se bazează pe tot felul de atuuri pentru a deveni tot mai plăcută. Punctează din diferite unghiuri, din diverse direcții, mai ales din cele la care n-ai avea cine știe ce așteptări, așa cum n-aveam eu în privința comportării suspensiei prin oraș. Sunt destule SUV-uri care nu suportă deloc bine denivelările mici, însă modelul oferit de dealerul Open Auto Center Iași filtrează totul la maximum și deplasarea prin oraș devine ceva mai puțin apăsătoare la ore la care traficul se apropie de cel din orele de vârf. Nu știu cum o fi fost setată suspensia, dar nici urcarea pe o bordură înaltă nu s-a produs cu vreun disconfort, și nici coborârea.


ZS s-a dovedit foarte manevrabil, cu o direcție precisă, de ajutor fiind și camera la 360 de grade. Frâna mi s-a părut la început cam moale. Nu atât de moale încât să provoace emoții și chiar am simulat o frânare bruscă, iar răspunsul a fost mai mult decât mulțumitor. Cu motorul trebuie să ai un pic de răbdare, dar poate nici eu n-am reușit să scap în primele minute de senzația că mă aflam într-o mașină pur electrică, atât de silențios rula. 111 CP dezvoltați dintr-un litru nu pot însă produce minuni, nici chiar când treci în modul SPORT. Nu simți la acea trecere că tocmai ai ridicat pânzele unui velier, este un impuls mai degrabă discret.

Mașina, cu tracțiune față, nu epatează, își propune doar să mulțumească, să se achite cu brio de obiectivele trasate, dar la o călcare ceva mai consistentă a pedalei de accelerație parcă se debarasează cu grație de imaginarul balast și începe să înghită cu mult mai multă poftă asfaltul. Și cutia de viteze automată întinde o binevenită mână de ajutor. N-o fi ea chiar cea mai promptă de pe piață, dar nu simți mare lucru la schimbarea vitezelor și mai ales te va calma într-un trafic bară la bară întins pe destui kilometri.

Când am urcat la volan am avut senzația de cățărare. Scaunul șoferului era foarte ridicat, de tot aplecam capul să nu cumva să ating plafonul. Nu l-am atins, dar l-am coborât cu ajutorul reglajelor electrice și am apreciat materialul moale de pe planșa de bord întins pe o suprafață considerabilă, plăcut la atingere, planșă care se întărea la întâlnirea cu parbrizul. Display central generos, cu un touch ce nu se va înscrie la corectarea recordului mondial privind viteza de reacție, comenzile importante fiind dublate de butoane cu acțiune în dublu sens, și la apăsare, dar și la ridicare. Am urcat și în spatele șoferului, iar spațiul pentru picioare l-am găsit suficient.


Portbagajul încăpător, adânc, n-am avut cu ce să-l pun la încercare, dar m-au ajutat plasele pentru cele două mici locuri de depozitare din lateral. Mașina este lungă de 4,32 metri și costă 22.600 de euro (TVA inclusă). Până la sfârșitul lunii beneficiază de o reducere de 900 de euro (valabilă și pentru varianta de 1.5 litri cu cutie de viteze manuală; pentru varianta pur electrică, reducerea este de 2.000 de euro), așa că poate fi achiziționată cu 21.700 de euro, iar de multe dintre dotări nici n-am amintit. Una care-mi apare în fața ochilor este cea care te avertizează în oglinzile laterale când consideră că schimbarea benzii de deplasare nu este indicată.


Am spus că scaunul șoferului suportă reglaje electrice, dar și scaunul pasagerului este încălzit, iar acum dau năvală amintirile cu dotări precum pornirea motorului din buton, închiderea și deschiderea portierelor doar apăsând butoanele de pe mânerele din față sau asistența la coborâre, dar n-am verificat, însă am văzut butonul amplasat pe tunelul central, iar lista ar putea lejer continua cu rapida conectare a telefonului și compatibilitatea cu principalele sisteme de operare pentru smartphone-uri, ca să nu mai spun de garanția de 7 ani / 150.000 km...
Citiți și Know-how Renault amplificat de Alpine: Rafale E-Tech 4×4 300 CP! VIDEO