Suzuki și Toyota își consolidează parteneriatul printr-un nou SUV!

Toyota Motor Corporation (Toyota) și Suzuki Motor Corporation (Suzuki) au semnat memorandumul pentru alianța de afaceri în 2017. De atunci, cele două companii îmbină experiența Toyota în tehnologiile de electrificare și pe cea a Suzuki în dezvoltarea vehiculelor compacte - totul pentru producția și popularizarea pe scară largă a vehiculelor electrice.


Toyota și Suzuki promovează furnizarea reciprocă de vehicule la nivel global, care este una dintre colaborările cheie din cadrul parteneriatului de afaceri, iar cele două companii vor începe acum producția unui nou model SUV dezvoltat de Suzuki la Toyota Kirloskar Motor Pvt. Ltd. (TKM), din luna august.

 
Maruti Suzuki India Limited și TKM vor comercializa noul model în India sub sigla Suzuki, respectiv Toyota. În plus, cele două companii intenționează să exporte noul model pe piețele din afara Indiei, inclusiv în Africa.

Propulsia noului model comercializat în India va fi echipată cu un sistem Mild Hybrid dezvoltat de Suzuki și unul Strong Hybrid, dezvoltat de Toyota. Prin reunirea punctelor forte ale Toyota și Suzuki, cele două companii vor putea oferi o mai mare varietate de tehnologii de electrificare a vehiculelor către clienți și vor contribui, astfel, la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon în India.


Alături de investițiile pentru extinderea colaborării în India, Toyota și Suzuki vor rămâne dedicate inițiativei „Make in India”, promovată de guvernul indian și vor contribui la o creștere economică durabilă și la atingerea de emisii nete zero de GES până în 2070.


Președintele Toyota, Akio Toyoda, a declarat: „Suntem încântați să anunțăm noul SUV în parteneriat cu Suzuki, o companie care are o lungă istorie de implicare locală în afacerile indiene. Astăzi, industria auto se confruntă cu diverse provocări, cum ar fi electrificarea și emisiile de carbon. Prin valorificarea punctelor forte ale Toyota și Suzuki și dezvoltarea unei varietăți de opțiuni, sperăm să contribuim la reducerea emisiilor de CO2 și la consolidarea unei societăți în care «nimeni nu este lăsat în urmă» și «toată lumea se poate mișca în mod liber»”.


Președintele Suzuki, Toshihiro Suzuki, a declarat: „Producția noului SUV la TKM este un proiect care poate contribui la creșterea Indiei prin furnizarea de mobilitate ecologică atât de necesară clienților. Recunoaștem că este o etapă esențială pentru întărirea colaborării noastre în viitor. Apreciem sprijinul venit din partea Toyota și vă asigurăm că vom continua să explorăm noi sinergii și oportunități de afaceri”.

Citiți și: Studiu inițiat de Suzuki pentru optimizarea tehnologiei cu hidrogen

Comments are closed.