Suzuki domină clasamentul privind satisfacția clienților din Marea Britanie!

Suzuki GB PLC s-a clasat din nou pe primul loc în clasamentul semestrial UK Customer Satisfaction Index (UKCSI), publicat zilele trecute de Institute of Customer Service. Suzuki se află pe prima poziție în sectorul auto și pe a cincea poziție în ierarhia generală ce a adunat 265 de companii din toate sectoarele.

Indicele este un barometru care măsoară satisfacția clienților din întreaga țară și le cere celor peste 10.000 de consumatori să-și evalueze experiențele de relaționare cu companii din 13 sectoare, inclusiv cele din industria auto. 45.000 de răspunsuri ale consumatorilor au fost primite în cel mai recent UKCSI din toate industriile, dintre care 3.000 din sectorul auto.

UK Power Networks, Timpson, John Lewis, Tesco Mobile, M&S și Suzuki au fost în fruntea clasamentului pentru satisfacția clienților în ultimul UKCSI. Scorul mediu din sectorul industriei auto a fost de 81,0, măsurat la 27 de mărci, și cu un scor de 85,9 Suzuki a fost detașat pe primul loc. Demn de remarcat este faptul că Suzuki a fost, de asemenea, cu 17 locuri mai sus față de următorul brand auto în clasamentul general.

Ca parte a sondajului, clienților li s-au adresat întrebări referitoare la diferite aspecte ale modului în care au fost tratați atunci când au interacționat cu diferite mărci, inclusiv încredere, experiență, conexiune emoțională și etică. Cu referire la sectorul auto al UKCSI, Suzuki s-a clasat pe locul 1 pentru încredere, fiind compania căreia clienții i-ar rămâne, cel mai probabil, fideli.

Elementul Net Promoter Score (NPS) al UKCSI o plasează încă o dată în frunte pe Suzuki, cu un scor de 40,4, față de o medie a sectorului auto de 35,6 și o medie mai mică pe toate sectoarele de 27,9. NPS, în rezumat, este un calcul al raportului de respondenți care probabil ar recomanda un brand altora.

Comentând rezultatele, Nobuo Suyama, Managing Director al Suzuki GB PLC, a declarat: „Suntem foarte mândri de realizarea noastră, de a fi din nou pe prima poziție în sectorul auto al UKCSI Index, mai ales în vremurile dificile cu care continuăm să ne confruntăm. Evoluția consistentă a experienței clienților Suzuki rămâne un obiectiv central pentru noi, iar eforturile continue ale personalului și ale dealerilor noștri au dat din nou cu adevărat roade. Fără sprijinul rețelei noastre de dealeri la nivel național și a sutelor de oameni care lucrează neobosit pentru ca brand-ul să ofere standarde excepționale pentru clienții noștri, nu am fi putut oferi acest fantastic rezultat. Aș dori să îi felicit din nou pe toți cei care au jucat un rol pentru a obține o altă realizare excelentă”.

Citiți și: VIDEO Lansare oficială Hyundai IONIQ 6!

Comments are closed.