Suzuki a dezvăluit oficial noul model S-Cross

Constructorul auto japonez Suzuki anunță debutul noului model S-Cross, dezvoltat în așa fel încât să ofere abilitățile dinamice pe care orice șofer le așteaptă de la un SUV modern pe toată durata ciclului său de viață. Vehiculul beneficiază de un design curajos și puternic, obiectivul său fiind acela de a ridica standardele în materie de eficiență a consumului de combustibil, tracțiune integrală, siguranță și tehnologii de comunicație.

În ceea ce privește exteriorul, noul Suzuki S-Cross se remarcă încă de la prima vedere prin grila de mari dimensiuni a radiatorului, vopsită într-o nuanță de negru, care accentuează senzația de forță și dinamism. Totodată, se observă numeroasele accente cromate, blocurile optice prevăzute cu tehnologie LED și arcurile roților care îmbină robustețea cu puterea de acțiune. Caroseria noului model poate fi comandată într-o gamă de opt culori diferite pentru a fi pe placul cât mai multor categorii clienți, fiind vorba în acest caz despre Titan Dark Gray, Cosmic Black, Canyon Brown, Cool White, Energetic Red, Sphere Blue, Silver Metallic și Solid White.

Habitaclul promite a fi suficient de spațios pentru a permite unui număr de cinci adulți să călătorească în condiții optime de confort. Ei au la dispoziție o multitudine de spații de stocare la interior, precum și un portbagaj cu o capacitate totală de 430 de litri. Senzația de spațiu generos este susținută și cu ajutorul plafonului panoramic de un metru lungime, datorită căruia o cantitate mult mai mare de lumină naturală reușește să pătrundă în habitaclu. De asemenea, șoferul și pasagerii se pot bucura de avantajele specifice noilor scaune ergonomice acoperite cu piele, precum și de un ecran cu diagonala de 9 inch amplasat pe consola centrală care permite integrarea telefoanelor mobile compatibile. În plus, instrumentarul de bord vine cu un design tridimensional pentru a afișa informațiile relevante într-un mod cât mai ușor de înțeles.

Noul Suzuki S-Cross beneficiază de o varietate de tehnologii avansate pentru ca fiecare călătorie să fie extrem de plăcută și sigură. Drept urmare, de la performanța eficientă a motorului Boosterjet de 1,4 litri cu injecție directă și a sistemului mild-hybrid de 48 volți, până la stilurile de rulare integrate sub umbrela Allgrip Select 4x4 și numeroasele funcții de asistență a conducătorului auto, noul SUV promite să ofere cele mai bune soluții de mobilitate. Vehiculul dispune de patru camere video care garantează un plus de siguranță în orice moment, precum și de tehnologii ca Dual Sensor Brake Support, Adaptive Cruise Control cu funcție Stop & Go, Lane Departure Warning, Lane Departure Prevention, Weaving Alert, Traffic Sign Recognition, Blind Spot Monitor, Hill Hold Control și Rear Cross Traffic Alert.

„În Europa, toate mașinile noastre de pasageri sunt prevăzute cu sisteme mild-hybrid și ne vom extinde gama de vehicule hibride începând de anul viitor”, a declarat Toshihiro Suzuki, președintele companiei nipone, cu ocazia debutului noului S-Cross.

Modelul va fi produs în cadrul fabricii din Ungaria și va fi exporta în țările din America Latină, Oceania și Asia, vânzările în Europa fiind programate să debuteze la finele anului curent.

Comments are closed.