Subaru oprit producția mașinii sport BRZ

Compania japoneză Subaru a anunțat oficial că nu va mai prelua comenzi pentru modelul sport BRZ, la mai bine de opt ani de când a demarat producția acestui vehicul. În consecință, clienții vor putea să cumpere exemplarele aflate în stocul dealerilor din întreaga lume, dar nu vor avea posibilitatea să își configureze mașina în funcție de preferințe.

Se așteaptă ca acest anunț să fie urmat de unul similar dat publicității de Toyota, având în vedere faptul că modelele BRZ și GT86 sunt aproape identice, ele fiind construite în cadrul aceleiași fabrici din Gunma, Japonia.

Conform publicației britanice Autocar, cele două mașini sport vor primi câte un succesor în cursul anului 2021, care va fi pus în mișcare de un motor turbo de 2,4 litri, cu patru cilindri, capabil să dezvolte 252 CP. Toyota va comercializa noul vehicul sub denumirea GR86, însă titulatura aleasă de Subaru pentru versiunea sa nu se cunoaște deocamdată.

Mai mult decât atât, cele două automobile ar urma să aibă la bază o variantă adaptată a platformei TNGA dezvoltate de Toyota în așa fel încât să poată susține trenuri de rulare cu tracțiune spate. În plus, ele vor trece printr-o serie de modificări la interior pentru a integra materiale de mai bună calitate și un sistem de infotainment actualizat.

Comments are closed.