MG Motor UK și Arsenal au anunțat vineri o colaborare pe mai mulți ani prin care producătorul auto britanic devine partenerul oficial de mobilitate pentru clubul londonez, ocupantul locului al treilea în clasamentul la zi al campionatului Angliei. Sărbătorind cea de-a 100-a aniversare în acest an, MG va sprijini echipele masculine și feminine de la Arsenal, iar suporterii își vor vedea marca prezentată la Emirates Stadium și Meadow Park.
„Parteneriatul cu Arsenal în anul centenar marchează un capitol semnificativ în povestea MG. Noi nu sprijinim doar un club de renume mondial, ci ne dorim să contribuim și la progresul fotbalului prin creșterea nivelului jocului profesionist feminin, dar și să arătăm pasiunea noastră pentru cel mai important joc de pe planetă”, a declarat Guy Pigounakis, director comercial la MG Motor UK.
„Suntem încântați să primim MG în familia noastră de parteneri. Este un brand renumit pentru istoria și moștenirea sa, dar aduce și o mentalitate de gândire avansată care se aliniază ambițiilor noastre. În anul lor centenar, suntem entuziasmați că MG poate deveni parte a propriei noastre călătorii pe termen lung și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ei pentru a-și promova gama de vehicule electrice durabile”, a precizat Juliet Slot, director comercial la Arsenal.
În 2023, MG a vândut peste 80.000 de mașini noi numai pe piața din Marea Britanie, devenind deja una dintre mărcile preferate de vehicule electrice. Când va debuta sezonul 2024/2025, așteptatul model decapotabil Cyberster va oferi performanțe cu adevărat electrizante și va intra în echipa MG aflată în plină ascensiune, dintre modelele sale distingându-se MG4 EV, desemnată în decembrie „Mașina Anului” 2024 de către Asociația Presei Auto din România.
Citiți și: 125 de ani de când a început fascinanta poveste a mașinilor Opel!