Potrivit unor informații recente, compania japoneză Mitsubishi ia în considerare posibilitatea de a relansa modelul Lancer Evolution ca parte a planului de a reveni la rădăcinile sale de constructor de mașini de performanță.
În acest fel ar fi continuată povestea începută în anul 1992, odată cu apariția primei generații Lancer Evolution, noul vehicul garantând o accelerație extrem de rapidă într-o caroserie de sedan cu patru portiere sau hatchback în cinci uși.
Detaliile sunt foarte puține deocamdată, dar publicația britanică Autocar precizează că succesorul modelului Lancer Evolution X, produs în perioada 2007 - 2016, ar putea împrumuta câteva elemente-cheie ale sistemului de propulsie de la noul Renault Mégane RS. Printre ele s-ar afla motorul turbo de 2 litri cu patru cilindri, conectat la o transmisie cu dublu ambreiaj și la sistemul avansat de tracțiune integrală S-AWC, dezvoltat de Mitsubishi.
În cea mai puternică versiune a sa, automobilul cu tracțiune față Mégane RS livrează 300 CP și un cuplu de 400 Nm. Dar, prin includerea propulsorului într-un sistem micro-hibrid, valorile ar putea depăși 340 CP și 460 Nm.
Generația cu numărul 11 a modelului Lancer Evolution ar urma să se bazeze pe platforma CMF-C/D F4, construită în cadrul alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.