Lotus a oprit asamblarea modelelor Elise, Exige și Evora

Compania britanică Lotus anunță că a oprit producția mașinilor sport Elise, Exige și Evora, iar acest moment special a fost marcat printr-o ședință foto la care au participat multe dintre persoanele implicate în dezvoltarea designului, ingineria, asamblarea și vânzarea celor trei automobile.

Pe parcursul celor 26 de ani ce au trecut de la debutul primului model, Lotus a construit în total 51.738 de exemplare ale lor. Acest număr reprezintă aproape jumătate din volumul total de producție înregistrat de Lotus în cei 73 de ani de istorie. În plus, 9.715 vehicule au fost construite pentru Lotus de companii precum General Motors și Tesla.

În perioada 1996 - 2000, primele generații Elise și Exige au fost asamblate într-o mică uzină din Hethel, alături de Lotus Esprit. Liniile actuale de producție, instalate în anul 2000, vor fi dezafectate și modificate în așa fel încât să poată susține fabricarea noului model Emira, programată să înceapă în primăvara anului viitor, după ce se vor încheia toate etapele de testare.

Ultimele unități ale mașinilor sport Elise, Exige și Evora vor intra în colecția companiei Lotus. Este vorba despre o versiune Elise Sport 240 Final Edition (din cele 35.124 de exemplare create în total) vopsită într-o nuanță de galben, o derivată Exige Cup 430 Final Edition (din cele 10.497 de vehicule) vopsită în culoarea Heritage Racing Green și o variantă Evora GT430 Sport (din cele 6.117 exemplare) cu finisaj exterior de culoare Dark Metallic Grey.

Elise și Exige se bazează pe o platformă dedicată mașinilor de mici dimensiuni cu ajutorul căreia au fost produse, la Hethel, 7.200 de unități ale vehiculelor Opel Speedster / Vauxhall VX220, în perioada 2000 - 2005, respectiv 2.515 exemplare ale modelului Tesla Roadster, în intervalul 2007 - 2012.

Locul celor trei automobile va fi luat de Emira – ultimul vehicul cu propulsie pe benzină dezvoltat de constructorul auto britanic. Gama din care face parte și hypercar-ul Evija va fi completată, în primăvara anului viitor, de primul SUV al mărcii Lotus, cunoscut sub numele de cod Type 132.

Comments are closed.