Ford incheie primul trimestru din 2016 pe locul al doilea in topul vanzarilor din Romania

Galerie foto

  • Conform datelor emise de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V), în primul trimestru din 2016 au fost înmatriculate 1915 unităţi Ford, dintr-un total de 23.002 vehicule;
  • Ford se plasează pe locul al doilea in topul celor mai bine vândute mărci auto din România, înregistrând o creştere de 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut;
  • Cele mai bine vândute modele Ford din România în primul trimestru al acestui an au fost Focus, Transit şi Fiesta;
  • De asemenea, Ford înregistrează la finalulul primului trimestru al anului o creştere de 78% a volumului de înmatriculări de vehicule comerciale, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015.

Ford se situează pe locul al doilea în topul vânzărilor din România, cu o cotă de piaţă de 8,33%, conform datelor emise de D.R.P.C.I.V. Cu 1915 unităţi înmatriculate în primele trei luni ale acestui an, Ford înregistrează o creştere record de 23% comparativ cu primul trimestru din 2015.

89% din vânzări se datorează flotelor, în special întreprinderilor mici şi mijlocii, unde Ford a vândut atât vehicule comerciale, cât şi autoturisme, în timp ce 11% din vânzări s-au adresat persoanelor fizice care au cumpărat în principal autoturisme.

Top 3 cele mai bine vândute modele Ford în primul trimestru al acestui an sunt Focus, cu un număr de 446 de unităţi, urmat de modelele Transit şi Fiesta cu 346, respectiv 341 de unităţi.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale, Ford este de asemenea liderul pieţei de LCV şi MVC înregistrând o creştere a volumului de înmatriculări de 78% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, urmând astfel trend-ul european de lider al pieţei de vehicule comerciale Ford, conform statisticilor EU 20*.

Transit Connect a avut rezultate excepţionale pe piaţa din România în primele trei luni ale acestui an, cu o creştere de 33,84% comparativ cu primul trimestru din 2015, în timp ce modelul Transit a înregistrat o creştere a vânzărilor de 30,59% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele primului trimestru din 2016 şi suntem încrezatori că vom continua sa lucrăm la fel de bine cu reţeaua noastră de dealeri, pe masură ce ne dorim să creştem volumele de vânzări şi cota de piaţă. Urmează să lansăm noi modele, mult aşteptate în România, iar cu ajutorul forţei noastre de vânzări intenţionăm să ne extindem prezenţa la nivel naţional”, a spus Attila Szabo, Directorul General al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România.

Saptămâna trecută, Ford a lansat în România noul model Ranger şi urmează ca până la finalul primului semestru să fie introduse pe piaţa din România şi mult aşteptatele modele Focus RS şi Ford Edge.

Prin reţeaua naţională de dealeri din România, Ford este prezent în 37 de locaţii în toată ţara, dintre care 2 FordStore, inaugurate anul trecut în decembrie, urmând alte două inaugurări în Cluj şi Timişoara în cursul acestui an.

FordStore este cel mai nou concept de showroom Ford, care îşi propune să ofere clienţilor o experienţă unică de cumpărare, fiind organizat pe diverse „zone” care oferă un mediu prietenos ce creează o dinamică pozitivă între client şi consilierul de vânzări. Procesul de cumpărare va fi transformat astfel într-o experienţă consecventă şi convingătoare a mărcii Ford.

În fiecare FordStore există un Lounge Vignale, o zonă dedicată şi exclusivă pentru clienţii Vignale. Lounge-ul Vignale este un spaţiu semi-privat unde clienţii pot experimenta în voie serviciile personalizate Vignale.

 

#

*Cifrele de vânzări raportate pentru cele 20 de pieţe europene principale Ford unde este reprezentată prin Companii de Vânzări Naţionale. Cele 20 de pieţe europene sunt: Austria, Belgia, Marea Britanie, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, România, Suedia şi Elveţia.

Comments are closed.