Ferrari va lansa prima sa mașină electrică în 2025

Marca Ferrari va lansa pe piață primul său model complet electric în anul 2025, potrivit declarațiilor recente ale lui John Elkann, șeful companiei italiene. Mașina promite să ofere unicitatea și pasiunea specifice brand-ului unor noi generații de clienți.

Informațiile conform cărora Ferrari a început să lucreze la dezvoltarea unui vehicul 100% electric au apărut de ceva vreme, fără ca oficialii firmei să spună până acum când va debuta acest nou produs. Însă întâlnirea anuală a companiei a fost prilejul perfect pentru John Elkann să anunțe că se dorește ca lansarea modelului capabil să se deplaseze cu zero emisii de noxe să aibă loc în anul 2025.

„Puteți fi siguri că va fi tot ce visați că inginerii și designerii de la Maranello și-ar putea imagina pentru un produs atât de important din istoria noastră”, a declarat șeful Ferrari, potrivit revistei britanice Autocar.

În ceea ce privește întreaga strategie de electrificare a mărcii italiene, Elkann a confirmat că planul include atât o serie de mașini cu propulsie plug-in hybrid, cât și o revenire în cadrul cursei de 24 de ore de la Le Mans, în anul 2023, cu un nou hypercar. Până în acest moment nu se cunosc prea multe detalii despre viitorul model cu zero emisii de noxe, dar se presupune că va fi vorba despre un automobil cu două locuri care va avea instalat câte un motor electric pentru fiecare dintre cele patru roți.

În plus, John Elkann a confirmat că Ferrari va lansa trei vehicule noi în lunile care urmează, iar anul 2022 va aduce debutul mult așteptatului SUV Purosangue.

Comments are closed.