Dacia devine tot mai modernă pe zi ce trece! Noutăți pentru Sandero Stepway și Duster!

Începând de joi, vehiculele prezentate pe toate site-urile web și pe toate suporturile comerciale și publicitare ale mărcii Dacia din Europa afișează noua identitate vizuală a brandului. 

Deși mediul online le oferă de pe acum clienților posibilitatea de a descoperi și configura modelul dorit, prezentarea fizică a vehiculelor va avea loc către sfârșitul anului – mai întâi la Salonul Auto de la Paris, iar apoi în rețeaua de showroom-uri a mărcii. 

Anticipând însă acest moment, Dacia lansează o aplicație de realitate augmentată pentru smartphone și tabletă: Dacia AR. 

Simplă, ingenioasă și modernă, aplicația Dacia AR le permite utilizatorilor să vadă orice model Dacia până la scară naturală și chiar să intre, virtual, în vehicul. Potențialul client poate vizualiza un vehicul sub toate unghiurile, în orice decor ales – pe stradă sau într-o parcare – poate face „zoom” asupra unui detaliu de exterior sau din interiorul mașinii. Orice este posibil!

Agenții de vânzări din rețeaua comercială Dacia vor putea utiliza această aplicație pentru a prezenta modelele într-o manieră inedită, în completarea celorlalte mijloace de prezentare pe care le au la dispoziție. Dacia AR îi va permite astfel, spre exemplu, unui consilier de vânzări să îi prezinte unui client un model care nu există fizic în showroom-ul său. Aplicația Dacia AR prezintă toate modelele gamei Dacia, în toate variantele de culori. 

Aplicația este gratuită și disponibilă pe App Store și Google Play, putând fi descărcată pe smartphone sau tabletă. Dacia continuă astfel demersul său de digitalizare pentru a fi tot mai accesibilă.

Încă de acum, Dacia AR permite descoperirea noilor detalii și echipamente care își fac apariția pe unele modele ale gamei Dacia odată cu introducerea noii identități vizuale:

Sandero Stepway 

  • Devine primul vehicul Dacia echipat cu trapă de pavilion vitrată, acționată electric.
  • Este echipat de acum cu motorul TCe 110, disponibil deja pe modelul Jogger.

Duster

  • Dispune de acum de aeratoare de formă dreptunghiulară. 
  • Devine primul vehicul Dacia echipat cu retrovizoare exterioare rabatabile electric.
  • Dispune de acum de senzor de ploaie pentru activarea ștergătoarelor de parbriz.

Odată cu introducerea noii identități vizuale, cartografia de navigație, oferită pe Media Nav, este actualizată gratuit timp de trei ani (față de trei luni, până acum). 

Nu în ultimul rând, Dacia adoptă denumiri noi pentru nivelele de echipare ale modelelor sale. În funcție de model și de piață, gama poate cuprinde până la patru versiuni:

  • Access și/sau Essential pentru versiunile cele mai accesibile.
  • Expression
  • Journey sau Extreme, pentru versiunile cele mai echipate.

Noile denumiri reflectă ADN-ul mărcii Dacia, care propune mereu cel mai bun raport valoare/preț pe fiecare nivel de echipare al modelelor.

Cu noua sa identitate vizuală, cu noua gamă, complet reînnoită și cu noua aplicație de realitate augmentată, Dacia continuă să se reinventeze pentru a deveni tot mai atractivă.

DESCĂRCAŢI DACIA AR (App Store / Google Play) bit.ly/DaciaAR

Citiți și: Test Mercedes-Benz EQE 43 AMG 4Matic: Emoție copleșitoare!  

Comments are closed.