Monthly Archives: decembrie 2014

Maserati confirma ca SUV-ul Levante va debuta la finele lui 2015

Galerie fotoOficialii constructorului auto italian Maserati au anunţat că noul SUV Levante va fi dezvăluit la sfârşitul anului următor. James Cowan, directorul de marketing al companiei Maserati, a declarat pentru revista britanică Autocar că acest automobil are un potenţial uriaş de a schimba imaginea mărcii. „Va deveni cel mai bine vândut model al nostru pe…
Citește mai mult

Viitorul BMW Seria 7 a fost vazut la teste

Galerie fotoNoul model vârf de gamă BMW Seria 7 mai are foarte puţin până când va fi lansat oficial pe piaţă luând în considerare stadiul avansat în care se află procesul său de dezvoltare. Prototipul surprins recent pe drumurile publice dispune de o grilă a radiatorului impunătoare şi flancată de faruri ceva mai mici faţă…
Citește mai mult

Conceptul Kia GT se apropie de intrarea in productie

Galerie fotoPrezentat în urmă cu trei ani, la Frankfurt, conceptul Kia GT se îndreaptă cu paşi repezi spre faza de asamblare, potrivit declaraţiei date de vicepreşedintele responsabil cu marketingul companiei sud-coreene. Într-un interviu acordat revistei Motoring, Soon-Nam Lee a precizat că acest concept a primit reacţii cât se poate de bune aşa că echipa de…
Citește mai mult

Versiunea Cabrio a lui Range Rover Evoque ar putea fi lansata peste cateva luni

Galerie fotoCompania Land Rover a prezentat conceptul Range Rover Evoque Cabrio la ediţia din 2012 a Salonului Auto de la Geneva, iar de atunci nu s-au mai auzit prea multe detalii despre acest model. Acum câteva zile însă, un prototip bine camuflat al automobilului cu pricina, echipat cu plafon retractabil confecţionat dintr-un material textil, a…
Citește mai mult

Masina anului 2014 in viziunea femeilor

Galerie fotoJurnaliste din 15 ţări ale lumii au făcut parte din juriul care a desemnat câştigătorii din acest an ai premiilor Women’s World Car of the Year. Ele au avut de evaluat câte zece criterii la fiecare automobil înscris în competiţie, respectiv: stil, aspect, design, funcţii, calitatea condusului, capacitatea de depozitare, confort, abilitatea de a…
Citește mai mult

Cadillac CT6 va fi dezvaluit in aprilie, la New York

Galerie fotoCompania americană Cadillac a anunţat că va prezenta oficial noul vehicul CT6 în luna aprilie a anului viitor, cu ocazia Salonului Auto din New York. CT6 va da startul unui nou sistem de nomenclaturi ce va fi implementat de Cadillac, această marcă propunându-şi să se instaleze în segmentul de lux prin intermeduiul unei strategii…
Citește mai mult

Porsche pregateste mai multe editii speciale din categoria premium

Galerie fotoConstructorul auto german Porsche a anunţat că lucrează la câteva modele speciale noi, ce vor fi disponibile într-un număr mic de exemplare, ca urmare a succesului înregistrat de Panamera Exclusive Series. Porsche a dezvăluit ediţia de top a automobilului Panamera la sfârşitul lunii octombrie şi, în doar 48 de ore, toate cele 100 de…
Citește mai mult

Motoarele Honda nu vor propulsa modelele de strada create de McLaren

Galerie fotoUn reprezentant al companiei britanice McLaren a anunţat că maşinile lor de stradă nu vor utiliza motoarele furnizate de Honda. În luna mai a anului trecut, Honda a dezvăluit planul de a reveni în competiţia de Formula 1 începând din 2015, când vor propulsa monopostul McLaren, însă acordul dintre cele două părţi nu va…
Citește mai mult