Volkswagen T-Roc a primit o serie de actualizări

Constructorul auto german Volkswagen anunță că povestea de succes a modelului T-Roc merge mai departe. Crossover-ul de dimensiuni compacte beneficiază acum de un design exterior nou, la care se adaugă numeroase sisteme inovatoare de asistență a șoferului și o gamă vastă de servicii digitale.

Noile versiuni T-Roc, T-Roc R și T-Roc Cabriolet vor ajunge în showroom-uri începând din primăvara anului 2022. Ele vor aduce atunci tehnologii întâlnite până în prezent doar în clasele superioare, cum ar fi sistemul de iluminat IQ.LIGHT cu faruri LED matrix și pachetul IQ.Drive cu funcții ca Travel Assist și Adaptive Cruise Control, pe care clienții le pot comanda opțional. Printre opțiuni se va afla și banda luminoasă amplasată în zona grilei frontale, cumpărătorii având și mai multe posibilități de a-și personaliza mașina, ei putând alege dintr-un număr de cinci nuanțe pentru caroserie și jante din aliaj cu diametrul cuprins între 17 și 19 inch.

Habitaclul modelului T-Roc a fost, de asemenea, rafinat, compania germană alegând materiale de și mai bună calitate pentru tapițeria scaunelor, cotiere și interiorul ușilor. SUV-ul compact este prevăzut în mod standard cu un instrumentar digital a cărui diagonală poate urca până la 10,25 inch în cazul opțiunii Digital Cockpit Pro. Volanul multifuncțional face parte și el din echiparea standard pentru a contribui la controlul intuitiv al vehiculului. În plus, display-ul sistemului de infotainment MIB3 are acum aspectul unei tablete și a fost poziționat pe bord la același nivel cu ecranul instrumentarului digital. În funcție de echiparea aleasă, acest display poate avea diagonala de 8 inch sau 9,2 inch.

Sistemele avansate de asistență Front Assist și Lane Assist sunt incluse în dotarea standard a noului Volkswahen T-Roc. Pe lângă acestea, tehnologiile opționale IQ.DRIVE Travel Assist și Predictive Cruise Control oferă suport la frânare, accelerare și în viraje la viteze de până la 210 km/h. Mai mult decât atât, cu ajutorul imaginilor surprinse de camera video frontală și a datelor furnizate de sistemul GPS, automobilul își poate ajusta viteza de deplasare pentru a nu depăși limitele impuse în fiecare regiune.

T-Roc este unul dintre cele mai populare modele din portofoliul mărcii Volkswagen, el fiind vândut în peste 1 milion de unități în cei patru ani care au trecut de la debutul pe piață. Între timp, linia sa a fost extinsă cu ajutorul derivatelor T-Roc R (2019) și T-Roc Cabriolet (2020) pentru a le oferi clienților și mai multe opțiuni din care să o aleagă pe cea mai potrivită.

Comments are closed.