Volkswagen a confirmat că din gama sa va face parte și un SUV electric de clasă mare

Grupul german Volkswagen a prezentat săptămâna trecută o nouă strategie, iar cu această ocazie a anunțat că va investi și mai mulți bani în dezvoltarea, producerea și comercializarea de vehicule cu propulsie complet electrică. De asemenea, a confirmat lansarea câtorva modele noi, inclusiv a unui SUV electric de mari dimensiuni.

Vestea privind viitorul membru al familiei ID. a fost dată de Herbert Diess, președintele consiliului de administrație al companiei Volkswagen, prin intermediul unei postări efectuate pe contul personal de LinkedIn. Într-unul dintre documentele oficiale care detaliază noua strategie a grupului german se oferă informații despre noul SUV electric de clasă mare despre care se presupune că va adopta denumirea ID.8 și va fi susținut de platforma MEB.

Conform publicației britanice Autocar, este foarte probabil ca noul vehicul să fie prevăzut cu trei rânduri de scaune și să aibă proporții similare celor ale modelului Atlas. În momentul debutului, ID.8 se va alătura unei familii din care vor face parte hatchback-ul ID.3, SUV-ul ID.4, sedanul ID.6 și versiunea de serie a monovolumului ID. Buzz.

Comments are closed.