Vânzările de SUV-uri pe piața din Europa au crescut cu 18% în 2018

Livrările de autovehicule noi pe piața din Europa au însumat 15,54 milioane de unități pe parcursul anului 2018, adică un număr aproape identic celui înregistrat cu un an în urmă. În schimb, vânzările consemnate în regiune de SUV-uri și crossovere au avansat cu 18% în 2018 și au totalizat 5,3 milioane de unități, cu aproape 800.000 de exemplare mai mult decât în 2017.

Potrivit statisticilor publicate de compania de cercetare JATO Dynamics, popularitatea SUV-urilor a crescut pe mai toate piețele din lume anul trecut, astfel că livrările globale ale vehiculelor din această categorie au ajuns să însumeze 29,77 milioane de unități, cu 6,8% mai mult decât în 2017. În plus, cota de piață a SUV-urilor a fost în 2018 de 36,4% la nivel global, respectiv 34,3% în Europa.

O analiză efectuată de publicația Automotive News Europe a evidențiat că livrările din segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni – conduse de Renault Captur – s-au apropiat foarte mult de cele consemnate în clasa compactă – dominată de Nissan Qashqai. Clienții din Europa au cumpărat 1,83 milioane de SUV de mici dimensiuni în 2018, un volum în creștere cu 37% față de anul precedent, în timp ce livrările SUV-urilor din clasa compactă au evoluat cu 12% în 2018 și au ajuns să totalizeze 1,88 milioane de exemplare. În consecință, diferența dintre cele două categorii s-a redus de la 384.000 de unități în 2017 la 56.000 de unități în 2018.

Nissan Qashqai și-a păstrat titlul de cel mai bine vândut crossover din Europa și în 2018, an în care a obținut livrări totale de 233.026 de exemplare. Pe locul al doilea, la o diferență de numai 8.238 de unități, s-a clasat Volkswagen Tiguan, dar cel mai mare câștigător al segmentului compact a fost modelul Peugeot 3008, ale cărui vânzări în Europa au însumat 204.197 de exemplare în 2018, în creștere cu 26% față de anul precedent.

Dacia Duster a ocupat locul al doilea în segmentul SUV-urilor de clasă mică, datorită unei evoluții cu 22% a vânzărilor din Europa în 2018 și a unui volum de 182.000 de unități livrate în regiune.

Comments are closed.