UE vrea restrictii mai severe pentru emisiile de CO2 ale autoutilitarelor

Galerie foto

Industria auto ar putea fi obligată să îmbunătăţească eficienţa vehiculelor utilitare vîndute în Uniunea Europeană cu peste 10 procente pînă în 2016.

Constructorii europeni de automobile ar fi destul de dezavantajaţi de o astfel de decizie din partea UE în condiţiile în care mulţi dintre ei oferă o gamă de vehicule comerciale uşoare. Printre liderii acestui segment se află Volkswagen AG, Renault SA, PSA Peugeot Citroen şi FIAT S.p.A.

Această propunere din partea executivului UE ar contribui şi la reducerea facturii pentru importul regional de petrol cu pînă la 250 miliarde euro în fiecare an.

Termenul-limită a fost decalat deja cu patru ani decît era prevăzut iniţial, în condiţiile în care constructorii auto au cerut o perioadă de graţie, pînă cînd regiunea îşi va reveni după criza financiară.

Constructorii auto au spus că şi în aceste condiţii restricţia va fi destul de greu de îndeplinit după o perioadă dificilă de recesiune financiară, în timp ce ecologiştii au spus că ar trebui luate măsuri chiar mai stricte, în faţa schimbării climatice.

„Nivelul de ambiţie nu a fost la fel de ridicat cum crezusem la început, dar rămîne totuşi o decizie importantă”, a afirmat comisarul european pentru Mediu, Stavros Dimas. „Această propunere este bună pentru consumatori, este bună pentru industrie şi este bună pentru mediu”.

Media emisiilor de dioxid de carbon pentru vehiculele utilitare ar urma să fie redusă între 2014 şi 2016 la 175 g/km, faţă de media actuală a UE, de 200 g/km, în cazul în care ţările membre UE şi Parlamentul European aprobă propunerea.

Pînă în 2020, constructorii de vehicule comerciale vor trebui să se înscrie într-un prag de 135 g CO2/km.

Dezbatere îndelungată

Lansarea acestei propuneri a fost amînată de mai multe ori în ultimele săptămîni, în condiţiile în care comisarilor pentru industrie şi mediu le-a fost greu să cadă asupra unui acord în ceea ce priveşte detaliile proiectului. „Sîntem în plină criză climatică”, a avertizat Franziska Achterberg, membru Greenpeace. „Avem nevoie de măsuri urgente şi ambiţioase, nu de luni de bătut pasul pe loc şi o propunere ruşinoasă, cu target-uri amînate”.

Principalele state producătoare de maşini ale Europei – Franţa, Italia şi Germania – au convins Comisia să amîne termenul pînă în 2017.

Cererea pentru vehicule comerciale uşoare a scăzut cu 34,4% anul acesta, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, ACEA.

„Industria auto, şi în particular cea de vehicule comerciale, suferă în continuare de pe urma recesiunii economice”, a afirmat secretarul general ACEA, Ivan Hodac. „Legislativul trebuie să stabilească un echilibru între priorităţile economice şi cele de mediu”, a adăugat acesta.

Grupul ecologist T&E susţine că producătorii de automobile au reuşit foarte uşor să îndeplinească restricţiile pentru emisiile de CO2, atunci cînd au fost obligaţi, îmbunătăţindu-şi rezultatele, uneori chiar şi cu 13 procente într-un singur an.

„Ca o măsură de a ieşi din criză, ar fi mult mai simplu să investim resurse financiare preţioase în vederea reducerii emisiilor de CO2, decît să irosim banii importînd petrol”, a afirmat reprezentantul T&E Kerstin Meyer.

Producătorii de autoutilitare care nu reuşesc să se încadreze în standardele cerute de UE vor fi amendaţi.

Într-o etapă iniţială pînă în 2018, penalizarea va fi de 5 euro pentru fiecare gram în exces pentru fiecare autovehicul, 15 euro pentru al doilea gram peste limită, 25 pentru al treilea şi 120 euro pentru cantitatea ulterioară care depăşeşte limita impusă.

Începînd cu 2019, primul gram va costa 120 euro pentru fiecare vehicul.

Comments are closed.