Tesla Model S Plaid este cel mai rapid vehicul electric de serie de pe Nürburgring

Elon Musk, șeful companiei americane Tesla, a anunțat prin intermediul unei postări efectuate pe contul personal de Twitter că un exemplar Model S Plaid a stabilit un nou record pe Nürburgring, în categoria mașinilor electrice de serie.

Informația a fost confirmată oficial de către reprezentanții faimosului circuit din Germania, care au precizat în cadrul unui comunicat de presă că sedanul electric a avut nevoie de 7 minute și 35,579 de secunde pentru a parcurge traseul de 20,8 kilometri lungime și a reușit să atingă viteza maximă de 279 km/h. În acest fel, Tesla Model S Plaid a depășit performanța înregistrată de Porsche Taycan Turbo în august 2019, cu un timp de 7 minute și 42 de secunde, relatează publicația Motor1.com.

Potrivit lui Elon Musk, vehiculul nu a suferit nicio modificare înaintea testului la care a fost supus pe Nürburgring. Versiunea Model S Plaid beneficiază de trei motoare electrice în stare să dezvolte o putere combinată de 1.006 CP și un cuplu maxim de 1.420 Nm, accelerarea de la 0 la 100 km/h realizându-se în aproximativ două secunde.



Comments are closed.