Suzuki lansează noul model Celerio pe piața din India

Compania Maruti Suzuki India Limited, subsidiara corporației japoneze Suzuki Motor, a lansat oficial nou automobil compact Celerio. Vânzările sunt programate să înceapă în luna noiembrie pe piața din India, iar ulterior vehiculul va ajunge în America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și alte regiuni.

Încă de la debutul din anul 2014, Celerio a fost un model extrem de important pentru marca Suzuki, el fiind apreciat în primul rând datorită designului compact, interiorului spațios și compartimentului generos pentru depozitarea bagajelor. Noul Celerio beneficiază de un stil actualizat, la care se adaugă un motor nou și o platformă nouă, pentru a micșora greutatea totală a mașinii și a eficientiza consumul de combustibil.

La exterior se remarcă blocurile optice, grila radiatorului cu formă ușor agresivă și liniile fluide ale caroseriei care evidențiază abilitățile dinamice ale vehiculului compact. Cât despre habitaclu, Suzuki anunță că a fost mărit spațiul pentru picioare prin repoziționarea scaunelor, astfel că șoferul și pasagerii se bucură de confort pe durata fiecărei deplasări, având la dispoziție un portbagaj suficient de încăpător. În plus, ecranul tactil cu diagonala de 7 inch amplasat pe consola centrală permite conectarea telefoanelor mobile compatibile.

Noul Celerio are 3.695 mm lungime, 1.655 mm lățime și 1.555 mm înălțime. Punerea sa în mișcare este asigurată de un motor Dualjet pe benzină de 1 litru, conectat la o transmisie manuală în cinci rapoarte, pe care clienții o pot înlocui opțional cu o cutie de viteze Auto Gear Shift (AGS).

Comments are closed.