Studiu: Ce probleme ascunde mașina promovată de samsari cu VIN-ul la vedere

Cei mai mulți samsari au studiat bine piața auto second-hand, iar acum au la vânzare cele mai căutate mașini la mâna a doua în România, reiese dintr-un studiu realizat de InspectorAuto.ro. În cadrul studiului au fost analizate cele mai recente 1.000 de anunțuri apărute pe Internet, care aveau seria de șasiu trecută în anunț.

Se pare că printre cele mai căutate mașini second-hand sunt cele fabricate după anul 2013 și care au, evident, motorizări diesel. Samsarii mai țin cont de un criteriu foarte important și anume prețul, astfel că mulți dintre ei aduc mașini ce se încadrează în jurul sumei de 15.000 euro. Estimările sunt că aceste mașini ar putea aduce un profit între 1.000 și 1.500 de euro.

„Un alt punct sensibil pentru cumpărătorii de mașini second-hand este, bineînțeles, kilometrajul, care trebuie să fie în jur de 150.000 km iar samsarii se conformează imediat, pe bune sau cu câteva sute de euro la «băieți». Astfel că, deloc surprinzător, din cele 1.000 de mașini analizate, cu VIN-ul la vedere, 30% aveau kilometri dați înapoi, în total peste 3,2 milioane de kilometri”, a declarat Mihai Cune, fondatorul InspectorAuto.ro.

Brand-urile de mașini prezente cel mai des în eșantionul din cadrul studiului au fost BMW – 24,3%, Audi – 16,7%, Volkswagen – 16,6%, Volvo – 9,3%, Opel – 6,4%, Ford – 5,5%, Mercedes-Benz – 5,2% și alte mărci sub 5%.

Dacă avem în vedere tipul de combustibil pe care îl au aceste mașini premium fabricate în 2013 aflăm că: 82% sunt diesel, 15,6% sunt pe benzină, 2% sunt hibrid și 0,4% sunt electrice.

Țările din care provin mașinile second-hand importate de samsarii români sunt în prezent: Belgia cu 20% dintre mașini, Franța cu 7,4%, Germania cu 30%, Italia cu 12,3%, Luxemburg cu 2,4%, Olanda cu 27,5%.

În concluzie, mașina ideală de vândut pentru samsari și cea mai dorită de cumpărătorii care caută mașini cu VIN-ul la vedere este: BMW, diesel, an 2013, puțin sub 150.000 km, preț în jur de 15.000 euro.

Cum putem rezolva problema kilometrilor dați înapoi?

În primul rând cumpărătorii ar trebui să fie mai bine informați și să trieze din start mașinile care par suspecte. Ei au banii și ar trebui să fie atenți pe ce îi cheltuiesc. Cel mai important lucru este setarea corectă a așteptărilor atunci când pornim în căutarea unei mașini. Mai multe detalii pot fi găsite aici: (https://inspectorauto.ro/ro/blog/7-sfaturi-pentru-setarea-corecta-a-asteptarilor-atunci-cand-cumparam-o-masina-rulata/)

Există cu siguranță și mașini second-hand bune în piață, doar că pentru a le găsi este nevoie de ceva mai multă răbdare și de o verificare temeinică înainte de cumpărare. Pentru asta, InspectorAuto.ro a creat și oferă gratuit „Ghidul Practic pentru Verificarea unei Mașini Second Hand” ce poate fi descărcat de aici: https://inspectorauto.ro/static/ghid/Ghidul-Practic-InspectorAutoEU.pdf

InspectorAuto.ro oferă istoricul de kilometri și daune al unei mașini second-hand pe baza seriei de șasiu și are o baza de date de peste 6 milioane de înregistrări; în acest fel cumpărătorul poate ști concret dacă este pe cale să cumpere o mașină ce are kilometrii dați înapoi, una care a avut doar avarii minore sau una care a fost daună totală.

Comments are closed.