Škoda anunță dezvoltarea unui sistem de avertizare cu LED-uri pentru purtarea centurii de siguranță

Škoda își propune să elimine problemele și neplăcerile pe care le înfruntă multe persoane atunci când încearcă să își fixeze centura de siguranță după lăsarea întunericului. Compania cehă a patentat la nivel mondial o tehnologie inovatoare dezvoltată de către experții laboatoarelor Simply Clever care prevede integrarea unui set de LED-uri în structura sistemului de prindere a centurilor de siguranță.

Modul de funcționare este unul cât se poate de simplu. Butonul convențional de culoare roșie este înlocuit de unul transparent, însoțit de câteva LED-uri care își schimbă culoarea în funcție de situație. Mai exact, butonul este alb în cazul în care scaunul este liber, însă devine roșu imediat după ce o persoană se așază pe locul respectiv, datorită unui senzor de greutate, pentru a o avertiza că trebuie să își fixeze centura de siguranță. Dacă este efectuată această acțiune, LED-urile devin verzi pentru o scurtă perioadă, iar apoi revin la culoarea albă pentru a nu distrage atenția șoferului.

Škoda susține că noua tehnologie este foarte utilă în special pentru părinți, care pot vedea cu mult mai multă ușurință dacă ai lor copii și-au fixat corect centurile de siguranță sau nu. În plus, setările pentru aceste LED-uri vor putea fi controlate prin intermediul sistemului de infotainment pentru a fi și mai vizibile pe timp de noapte.

Constructorul auto ceh informează că, în anul 2019, a depus 94 de solicitări de brevetare a inovațiilor pe care le-a dezvoltat în ultima perioadă și pe care plănuiește să le integreze în gama sa de produse.

Comments are closed.