Șapte echipe de Formula 1 vor colabora pentru fabricarea de ventilatoare medicale

Guvernul Marii Britanii a confirmat la sfârșitul săptămânii trecute că șapte echipe de Formula 1 și-au exprimat dorința de a lucra împreună și de a crea un nou tip de ventilator medical pentru a ajuta la tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Aston Martin Red Bull Racing, BWT Racing Point F1 Team, Haas F1 Team, McLaren F1 Team, Mercedes-AMG Petronas F1 Team, Renault DP World F1 Team și ROKiT Williams Racing au hotărât să lase la o parte rivalitatea în această perioadă. Cele șapte echipe au format inițiativa intitulată „Project Pitlane” pentru a răspunde solicitării lansate de guvernul britanic de a contribui la dezvoltarea de dispozitive medicale.

Project Pitlane” își propune să sprijine producția actualelor aparate de ventilație medicală. În plus, membrii acestei inițiative își vor concentra toate resursele și capacitățile pentru a crea într-un timp cât mai scurt un nou tip de ventilator, a testa prototipul și a începe asamblarea versiunii finale.

Abilitățile specifice industriei de Formula 1 de a răspunde rapid provocărilor tehnologice și de inginerie vor reprezenta un mare avantaj pentru cele șapte echipe care s-au implicat în acest proiect pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Comments are closed.