Renault Talisman primește o serie de actualizări

Încă de la debutul său pe piață, clienții Renault din întreaga lume s-au declarat impresionați de designul modelului Talisman. Acum, compania franceză a efectuat o serie de modificări asupra acestui automobil pentru a-l face și mai atractiv.

Partea din față a mașinii a fost redesenată și integrează o grilă a radiatorului formată din mai multe benzi orizontale cu finisaj cromat, alături de o bară de protecție restilizată, faruri adaptive cu tehnologie LED Matrix și o semnătură luminoasă ce imită forma literei „C”.

În spate, stilul rafinat al noului Talisman este accentuat cu ajutorul blocurilor optice prevăzute cu tehnologie LED și al detaliilor cromate. În plus, clienții au la dispoziție o gamă mai vastă de culori pentru caroserie, precum și noi jante cu diametrul de 17, 18 sau 19 inch.

Habitaclul noului model francez a fost și el modificat în așa fel încât șoferul și pasagerii să bucure de un confort optim pe durata fiecărei deplasări. Ecosistemul Easy Connect îmbină o varietate de funcții utile, cum ar fi My Renault, tehnologia multimedia Easy Link și alte servicii de conectivitate pentru actualizarea automată a aplicațiilor sau controlarea de la distanță a vehiculului.

Sisitemul multimedia Easy Link oferă o interfață prietenoasă cu utilizatorul și vine însoțit de un ecran cu diagonala de 9,3 inch poziționat în configurație verticală. În plus, el este compatibil cu funcțiile Android Auto și Apple CarPlay, permite transmisiile radio digitale DAB și include o funcție avansată de navigație.

În materie de asistență și siguranță, noul Talisman pune la dispoziția șoferilor tehnologii precum Highway & Traffic Jam Companion, Adaptive Speed Control, Lane Centering Assistance, Active Emergency Braking System, Lane Departure Warning, Lane Keeping Assist, Blind Spot Warning și Rear Cross Traffic Alert.

În plus, toate opțiunile de motorizare oferite de noul model Talisman respectă actualele standarde WLTP referitoare la emisiile de noxe. Gama cuprinde acum propulsorul pe benzină de 1,3 litri TCe 160 EDC FAP, cu patru cilindri, care dezvoltă 160 CP și un cuplu de 270 Nm. De asemenea, cumpărătorii pot opta pentru unitatea pe benzină de 1,8 litri TCe 225 EDC FAP, cu patru cilindri, în stare să livreze 225 CP și un cuplu maxim de 300 Nm.

Linia este completată de motorul diesel Blue dCi de 1,7 litri cu patru cilindri, care generează 120 CP sau 150 CP, precum și de unitatea diesel Blue dCi de 2 litri capabilă să dezvolte 160 CP sau 200 CP.

Noul Renault Talisman va fi lansat spre vânzare în luna iunie a anului 2020.

Comments are closed.