Renault Clio a fost cel mai bine vândut model din Europa în februarie 2020

Piața auto europeană s-a confruntat cu o scădere de aproximativ 7% al vânzărilor în februarie 2020, fiind raportat un număr total de 1.063.264 de automobile noi înmatriculate în regiune în această perioadă, comparativ cu 1.143.852 de unități înscrise în circulație în februarie 2019.

Potrivit companiei de consultanță JATO Dynamics, acesta a fost cel mai redus volum al vânzărilor consemnat în luna februarie după anul 2015. În plus, tendința negativă a putut fi observată încă din ianuarie, atunci când vânzările s-au diminuat cu 7,6%. Drept urmare, în primele două luni din 2020 a fost înregistrată o scădere cu 7,3% a înmatriculărilor de mașini noi și un volum total de 2.194.706 unități.

„Situația se deteriorează rapid în Europa din cauza legislației complexe, a numărului mic de mașini omologate și a presiunilor ridicate asupra economiei. Toți acești factori au un impact negativ asupra încrederii clienților”, a subliniat Felipe Munoz, analist global în cadrul JATO Dynamics.

În ciuda conjuncturii nefavorabile din regiune, vânzările de mașini cu propulsie electrificată au crescut cu peste 80% în februarie 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând să însumeze 135.500 de unități, comparativ cu doar 75.400 de unități în 2019. În consecință, cota de piață a acestor vehicule a urcat la 13%, în timp ce automobilele cu motorizare pe benzină continuă să domine piața, cu o cotă de 54%, fiind urmate de cele diesel, cu o pondere de 31%.

De asemenea, vânzările de SUV-uri au scăzut cu 1,7% în februarie 2020 față de aceeași perioadă a anului precedent și au totalizat 415.300 de unități. Cel mai mare declin a fost raportat de SUV-urile compacte (3,7%), însă acest regres a fost contracarat de creșterea cu 17% a livrărilor de SUV-uri de mari dimensiuni.

În mod surprinzător, o evoluție semnificativă a vânzărilor a fost obținută de mașinile de clasă medie, în special datorită modelelor Volkswagen Passat și BMW Seria 3, ale căror înmatriculări au reprezentat 31% din totalul acestui segment.

O altă surpriză a fost consemnată în fruntea topului general. Volkswagen Golf a fost detronat de Renault Clio, care a fost în luna februarie a acestui an cel mai bine vândut vehicul din Europa, datorită faptului că noua generație a modelului francez a ajuns în aproape toate showroom-urile din regiune.

În continuarea clasamentului s-au situat automobilele Peugeot 208, Opel Corsa și Fiat Panda, în timp ce Dacia Sandero a ocupat locul al 19-lea, cu vânzări totale de 12.541 de unități.

Printre mașinile care au raportat cele mai mari creșteri ale livrărilor în Europa, în februarie 2020, s-au numărat Audi A4, Citroën C5 Aircross, Volvo XC40, Fiat 500, BMW Seria 1, Hyundai Kona și Volkswagen Passat.

Comments are closed.