Polestar anunță o nouă direcție de design prin intermediul conceptului Precept

Marca Polestar, parte a grupului chinez Geely alături de Volvo, a dezvăluit oficial un nou concept ce își propune să exprime viziunea companiei cu privire la modul în care vor arăta mașinile din portofoliul său în viitorul nu foarte îndepărtat.

Vehiculul se numește „Precept”, această denumire fiind aleasă pentru a evidenția dorința Polestar de a se impune în industria auto ca un brand electric de înaltă performanță. În plus, Precept este un punct de hotar pentru Polestar în calitatea sa de marcă independentă deoarece prezintă o nouă filozofie de design.

„Precept este o declarație, o viziune asupra a ceea ce reprezintă Polestar și ce face brand-ul să fie relevant. Mașina este un răspuns la provocările evidente din societate și din industria noastră. Nu este un vis îndepărtat. Polestar Precept arată modul în care vom implementa inovațiile pentru a minimiza impactul asupra mediului”, a precizat Thomas Ingenlath, CEO-ul Polestar.

Conceptul Precept are au design exterior minimalist care se concentrează în primul rând asupra eficienței aerodinamice. Vehiculul are ampatamentul de 3,1 metri și integrează un pachet de baterii de mare capacitate care permite deplasarea pe distanțe lungi fără a afecta spațiul dedicat pasagerilor.

Grila frontală a fost înlocuită de un element denumit „SmartZone” care integrează senzori de siguranță și funcții pentru asistența șoferului. De asemenea, se observă blocurile optice prevăzute cu tehnologie LED, precum și faptul că oglinzile laterale au fost înlocuite de camere video. Mai mult decât atât, absența unui geam convențional în partea din spate a făcut ca oglinda din interior să fie înlocuită de un ecran digital.

Interiorul conceptului Polestar Precept promovează ideea de sustenabilitate, astfel că include numeroase materiale obținute prin reciclarea plasticului.

Comments are closed.