Opel Zafira Life ajunge la cea de-a patra generație

  • Aceasta este noua generație de MPV oferită de Opel
  • Un model, trei dimensiuni, fiecare cu până la 9 locuri
  • Design îndrăzneț și proporții echilibrate
  • Confortul unui lounge datorită scaunelor mobile din piele și plafonului panoramic
  • Ușile glisante se deschid electronic
  • Premiera mondială în cadrul Salonului Auto de la Bruxelles, la data de 18 ianuarie 2019
  • Versiunea complet electrică Zafira Life va fi prezentată în 2021

Douăzeci de ani după succesul obținut cu prima generație, povestea continuă acum cu noul model din a patra generație. Opel Zafira Life este un MPV plăcut de condus și confortabil oferit de producătorul auto german în trei variante de lungime, personalizat în funcție de cerințele clienților: varianta scurtă, de 4,60 metri, cea medie de 4,95 m și varianta lungă de 5,30 m – fiecare echipată cu până la 9 locuri. Versiunea „S” a modelului Zafira Life este cu aproximativ 10 cm mai scurt decât modelul actual Zafira, în timp ce modelul „L” este cu aproape 65 cm mai lung și, astfel, aproape la fel de mare precum Vivaro Combi varianta pentru pasageri.

Zafira Life îndeplinește toate cerințele – de la interioare versatile, nivel ridicat de confort și sisteme de asistență pentru șofer până la sisteme de infotainment de ultimă oră, head-up display și tempomat activ bazat pe cameră video + radar. Conceptul de siguranță a primit punctajul maxim de 5 stele din partea Euro NCAP. Șoferul și pasagerii se bucură de un plafon panoramic din două secțiuni și un hayon cu posibilitate de deschidere. Modelul Opel Zafira Life va avea premiera mondială în cadrul Salonului Auto de la Bruxelles în data de 18 ianuarie 2019 (zilele de acces pentru public sunt 19-27 ianuarie 2019). Comenzile vor putea fi plasate începând cu luna februarie (Germania).

Pentru cea mai bună tracțiune pe suprafețe accidentate, Zafira Life este echipat cu sistemul avansat de control al tracțiunii IntelliGrip. O versiune 4x4 va fi de asemenea disponibilă la comandă încă de la începutul vânzărilor. Sistemul cu tracțiune integrală este furnizat de specialiștii off-road de la Dangel. Opel va oferi o versiune complet electrică la începutul anului 2021, un alt moment important în drumul spre electrificarea mărcii.

„Cu noul Zafira Life, Opel continuă să implementeze planul strategic PACE!”, a precizat CEO-ul Opel, Michael Lohscheller. „Până la sfârșitul anului 2020, vom lansa pe piață opt modele noi sau actualizate, incluzând următoarea generație a celui mai bine vândut model, Corsa. În prima parte a anului, vor putea fi deja comandate noul model electric Corsa și modelul plug-in hybrid, Grandland X”, a adăugat el.

Compania investește mai ales în segmentele de piață profitabile, în curs de dezvoltare, cu volum ridicat de vânzări. În curând, Opel va avea unul dintre portofoliile cu cele mai noi produse dintre toți producătorii cu volum ridicat de producție.

Un model, trei dimensiuni: un model Zafira Life pentru fiecare scop

Modelul Zafira Life „Small” concurează cu modelele MPV compacte, însă oferă un spațiu semnificativ mai generos pentru până la 9 pasageri – inegalabil în clasa sa. De asemenea, autovehiculul are un cerc mic de bracaj (11,3 m), manevrabilitate bună și două uși glisante controlate de senzori care se deschid electric printr-o mișcare din picior, în mod similar hayoanelor modelelor Astra Sports Tourer și Insignia Sports Tourer – o altă caracteristică unică pentru acest segment. Modelul Zafira Life „Medium” are un ampatament cu 35 cm mai lung, de 3,28 m, oferind astfel mai mult spațiu pentru picioare pentru pasagerii din spate, concurând cu MPV-urile de dimensiuni medii din cadrul segmentului de piață D. În comparație cu concurența, Opel are un hayon mai mare, care asigură un acces mai simplu pentru încărcare/descărcare, plus o sarcină utilă mai mare, de peste o tonă. Modelul Zafira Life „Large”, cu un volum de încărcare de aproximativ 4,500 litri, este un rival chiar și pentru MPV-uri mai mari.

Autovehiculele de transport elegante, cu foarte multe dotări sunt la mare căutare în acest segment de piață. De aceea, Opel oferă scaune din piele pe șine din aluminiu care permit ajustarea completă și facilă pentru toate versiunile modelului Zafira Life. Sunt disponibile configurații cu cinci, șase, șapte sau opt scaune din piele. Spătarul pliabil al scaunului pasagerului din față permite transportarea obiectelor cu o lungime de până la 3,50 m. Plierea celui de-al treilea rând de scaune crește spațiul de depozitare al modelului Zafira Life „S” până la 1.500 litri (până la nivelul plafonului). Îndepărtarea scaunelor din spate (care pot fi remontate la fel de ușor) crește capacitatea totală de depozitare până la 3.397 litri.

Nivelul de echipare „Lounge” este disponibil pentru versiunile cu ampatament lung – în partea din față și oferă scaune cu masaj și încălzire electrică, patru scaune din piele, mobile, în partea din spate, cu o lățime a pernei scaunului de 48 cm. Astfel, pasagerii VIP pot sta și față în față și se pot bucura de spațiul generos pentru picioare. De asemenea, masa mobilă poate fi pliată pentru a furniza spațiu de depozitare suplimentar pentru obiectele de mici dimensiuni. Pasagerii își pot încărca dispozitivele mobile folosind priza de 230 V.

Majoritatea versiunilor modelului Zafira Life au o înălțime mai mică de 1,90 m și pot intra în garajele subterane obișnuite – un aspect important pentru utilizarea în cadrul serviciilor de transport ale hotelurilor.

Head-up display, avertizare privind o coliziune frontală și cameră video pentru marșarier

Noul MPV Opel este echipat cu numeroase sisteme de asistență pentru șofer. O cameră video și un radar monitorizează zona din fața autovehiculului. Sistemul recunoaște pietonii care traversează strada și poate iniția o manevră de frânare de urgență la viteze de până la 30 km/h. Tempomatul inteligent adaptează viteza în funcție de cea a autovehiculului din față, decelerează automat și poate scădea viteza până la 20 km/h, dacă este necesar. Asistentul pentru menținerea benzii de circulație și sistemul de detectare a somnolenței avertizează șoferii dacă au petrecut prea mult timp la volan și au nevoie de o pauză. Asistentul pentru fază lungă, care comută automat între faza lungă și faza scurtă, este activat la viteze de peste 25 km/h. De asemenea, unic în acest segment de piață este head-up display-ul color care indică viteza, distanța față de autovehiculul din față și date de navigație.

Pe parcursul anului 2019, Zafira Life va oferi și serviciul de telematică Opel Connect. Funcții utile, cum ar fi navigație în timp real cu informații din trafic în timp real, conexiune directă cu serviciile de asistență rutieră și apel de urgență, oferă șoferului și pasagerilor mai multă siguranță. Puteți solicita ajutor în câteva secunde prin apăsarea butonului roșu. Dacă dispozitivele de tensionare a centurilor de siguranță sau airbag-urile sunt declanșate, apelul de urgență este efectuat în mod automat.

O vizibilitate bună de jur împrejur este deosebit de importantă pentru autovehiculele cu dimensiuni mai mari, de exemplu, pe străzile înguste sau atunci când sunt efectuate viraje în zonele urbane. Senzorii radar montați în barele de protecție față și spate avertizează șoferul cu privire la existența obstacolelor de orice natură în timpul manevrelor de parcare. Imaginea înregistrată de camera video pentru marșarier este afișată pe oglinda retrovizoare sau pe ecranul de 7 inch – cel din urmă dispunând de vizibilitate panoramică de 180 de grade.

Ecranul tactil cu diagonala de 7 inch face parte din sistemele de infotainment Multimedia și Multimedia Navi. Ambele sisteme includ funcția de integrare a telefonului prin intermediul Apple CarPlay și Android Auto. Sistemul Multimedia Navi include, suplimentar, hărți europene de navigație cu vizualizare 3D. Punctele de interes din orașele mari sunt afișate la calitate „Full HD”. Opțional, formele de relief întâlnite de-a lungul traseului, în cazul călătoriilor pe teren variat, sunt afișate pe display. Datorită Opel Connect, sistemul de navigație include informații din trafic în timp real pentru cea mai recentă stare a drumurilor. În cazul versiunii vârf de gamă, pasagerii se bucură de o acustică de primă clasă datorită celor 10 difuzoare.

Comments are closed.