Opel oferă detalii despre noua sa identitate corporativă

- „Noul Opel”: elementele moderne subliniază puterea mărcii în materie de inovație

- Noul logo: legendarul Opel Blitz cu un design nou

- Font nou: „Opel Next” este modern și expresiv

- Culoare nouă: galbenul neon Opel iese în evidență și electrizează

Opel are un aspect nou. Logo-ul mărcii, care este acum desenat mai fin, noul font „Opel Next” și strălucitorul galben Opel atrag atenția asupra puterii inovatoare a mărcii. Obiectivul: un aspect mai modern și mai îndrăzneț. Opel a fost întotdeauna sinonim cu democratizarea inovației și a mobilității. „Noul Opel” exprimă acum acest spirit prin noua sa identitate corporativă.

Incursiunea în viitor a început cu modelul Opel GT X Experimental. Conceptul a afișat deja noul Opel Blitz ca emblemă a autovehiculului. Linia caracteristică distinctivă era de culoare galben neon, aceasta devenind acum galbenul Opel al identității corporative reînnoite. Cu modelul Opel Mokka, producătorul din Rüsselsheim a prezentat apoi primul autovehicul de serie cu noua parte frontală Opel – Opel Vizor, și viitorul design al interior – Pure Panel.

Opel prezintă acum în detaliu alte elemente ale noului său aspect: logo nou, font nou, culoare nouă – „Noul Opel”. În prima jumătate a anului 2021, toată lumea va putea experimenta noul aspect prin intermediul noilor Opel Crossland și Opel Mokka. Vor fi primele autovehicule cu noul design, produse în serie. Cu modernitatea lor, acestea se încadrează perfect în lumea de astăzi și cea viitoare.

„Suntem încrezători, cu spirit tânăr și incluzivi. În această eră nouă, Opel se inspiră din cultura germană modernă și progresistă, «cold to cool» și se prezintă într-o formă îndrăzneață, pură și contemporană. Aceasta este expresia noii noastre identități de marcă și reprezintă cu exactitate noua noastră gamă de produse incitante”, a declarat Xavier Duchemin, director de vânzări, servicii post-vânzare și marketing la Opel.

Noul design Opel se concentrează pe elementele esențiale, renunțând la ornamente inutile și elemente care distrag atenția. Astfel, acesta reflectă filosofia germană, de precizie, de design a mărcii: îndrăzneală și puritate. Punând accentul pe Blitz, noul logo al mărcii include un inel subțire. Noul font, cu denumirea de „Opel Next” este de asemenea expresiv, modern și clar. Include trei versiuni diferite: ușor, normal și aldin. Aceste fonturi se armonizează perfect și asigură un mesaj consecvent. Noul galben Opel simbolizează electricitatea, carburantul nou din era electrificării. Culoarea electrizează, își lasă amprenta și creează astfel o identitate inconfundabilă.

„O eră nouă are nevoie de mărci moderne, iar mărcile moderne au nevoie de un design clar. Cu noile elemente ale mărcii, ne exprimăm reputația de a avea un caracter distinctiv, progresist, de a fi deschiși pentru nou și către viitor”, a precizat Patrick Fourniol, director de marketing global la Opel/Vauxhall.

Noul aspect va fi reflectat în toate domeniile – de la produse la marketing și vânzări. Acesta va fi lansat pe toate canalele de comunicare și în toate zonele.

Noua imagine a fost dezvoltată în colaborare cu agenția Velocity McCann și noul font „Opel Next” împreună cu Monotype.

Comments are closed.