Opel Combo Life a fost numit „Best Buy Car of Europe 2019”

  • Un juriu internațional format din jurnaliști din 31 de țări a votat pentru Combo Life
  • Noul Combo Life Opel impresionează prin cel mai bun raport calitate-preț, sisteme inovatoare de asistenţă pentru şofer, confort ridicat și un spațiu generos

Noul Opel Combo Life a fost ales ca fiind „Best Buy Car of Europe 2019” de către juriul european, AUTOBEST, care a fost impresionat de raportul calitate-preț al autovehiculului german. Modelul Combo Life a surclasat cinci alți concurenți, aspiranți la titlu (Citroën C4 Cactus, Dacia Duster, Ford Focus, Kia Ceed, Toyota Corolla).

Juriul format din jurnaliști din 31 de țări europene a decis în favoarea modelului Combo Life, după runda finală de test drive pe pista de curse Vairano din Italia. Opel oferă tehnologii ultramoderne, cum ar fi tempomatul adaptiv, sistemul de detectare a somnolenței șoferului, camera video pentru marșarier la 180 de grade, head-up display și sistemul „Flank Guard” pentru protecția părților laterale ale caroseriei. De asemenea, modelul Combo îmbină confortul și dinamica de conducere specifice unui autoturism cu flexibilitatea unui autovehicul recreațional. Pentru evaluare, membrii juriului s-au axat și pe costurile de proprietate, disponibilitatea pieselor de schimb și standardele serviciilor de dealer. Câștigătorul titlului de „Best Buy Car of Europe 2019” trebuie fie cel mai bun din toate punctele de vedere, iar reprezentantul celei de-a cincea generații Combo a punctat la toate categoriile.

„Suntem încântați de decizia juriului format din 31 de membri independenți, AUTOBEST”, a declarat Michael Lohscheller, CEO Opel. „Modelul Combo oferă un raport excepţional calitate-preț și acest lucru a stat la baza câștigării titlului «Best BuyCar of Europe 2019». Noul Combo Life Opel joacă un rol major în ofensiva de produse în plină desfășurare în cadrul căreia vom lansa opt modele noi în următorii doi ani”, a adăugat el.

„A fost o luptă foarte dură între finaliști, un număr record în istoria AUTOBEST. Modelul Opel/Vauxhall Combo Life, împreună cu Citroën Berlingo și Peugeot Rifter (care au concurat ca un singur model), o altă premieră în istoria noastră, a reușit să impresioneze membrii juriului și să merite titlul de «BestBuy Car of Europe 2019»”, a precizat Dan Vardie, fondator și președinte al AUTOBEST.

În calitate de „Best Buy Car of Europe 2019”, modelul Combo Life continuă o tradiție specifică mărcii Opel. În ultimii ani, producătorul de autovehicule din Rüsselsheim a câștigat de două ori premiul AUTOBEST. Modelul Opel Corsa a câștigat detașat titlul în 2007 și 2015. AUTOBEST oferă titlul de „Best Buy Car of Europe 2019” din anul 2000.

Comments are closed.