Noul Hyundai i30 promite să fie mai sigur și mai eficient

Marca sud-coreeană Hyundai a dezvăluit noi informații despre versiunea actualizată a modelului i30, cu foarte scurtă vreme înaintea debutul public programat să aibă loc săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Noul i30 se anunță a fi mai atractiv decât predecesorul său datorită designului modificat, funcțiilor avansate de conectivitate și opțiunlor electrificate de propulsie mild-hybrid de 48 volți care promit o eficientizare a consumului de combustibil. Toate cele trei tipuri de caroserie – Hatchback, Fastback și Wagon – beneficiază de un exterior restilizat în așa fel încât să respecte cele mai noi tendințe impuse de Hyundai. În plus, compania asiatică a hotărât să actualizeze și gama i30 N Line, acest nivel de echipare urmând a fi disponibil în premieră și în cazul noului i30 Wagon, începând din vara anului 2020.

„Prin ascultatea clienților noștri, am stabilit că este nevoie de o mașină sigură și fiabilă în segmentul C, echipată cu funcții moderne asemenea celor de conectivitate, prevăzută cu motorizări eficiente și care să arate bine. Noul i30 respectă aceste cerințe și va fi comercializat în continuare cu un preț accesibil”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, vicepreședinte de marketing și produs în cadrul diviziei Hyundai Motor Europe.

Noul i30 se bucură de un design exterior mai curajos și se remarcă, în primul rând, prin grila radiatorului care acum este mai lată pentru a accentua senzația de agilitate. Interiorul a fost și el redesenat, cumpărătorii putând alege ca scaunele să fie acoperite cu piele, material textil sau o combinație între cele două. Mai mult decât atât, instrumentarul digital cu diagonala de 7 inch și ecranul tactil de navigație de 10,25 inch, despre care Hyundai precizează că oferă compatibilitate cu aplicațiile Android Auto și Apple Car Play, reușesc să îmbunătățească experiența șoferilor și a pasagerilor. În plus, începând din vara anului curent, clienții vor putea să își conecteze telefonul mobil la sistemul de infotainment fără utilizarea unui cablu și vor profita de avantajele încărcării wireless a bateriei.

Totodată, noul i30 integrează un pachet îmbunătățit de tehnologii de siguranță SmartSense, din care fac parte funcții precum Lane Following Assist, Rear Collision-avoidance Assist, Leading Vehicle Departure Alert, Blind Spot Detection, Blind-Spot Collision-Avoidance Assist, Front Collision-Avoidance Assistance, Driver Attention Warning, High Beam Assist, Intelligent Speed Limit Warning și Lane Keeping Assist.

În ceea ce privește motorizarea, clienții au la dispoziție acum și mai multe opțiuni, printre care se numără noul propulsor de 1,5 litri cu funcție Dual Port Injection, capabil să genereze 110 CP în combinație cu o transmisie manuală cu șase trepte de viteză. O altă noutate este motorul T-GDI de 1 litru cu 120 CP care poate și însoțit opțional de o tehnologie mild-hybrid de 48 volți pentru optimizarea eficienței, precum și de o transmisie manuală inteligentă iMT cu șase rapoarte.

Totodată, clienții pot alege propulsorul diesel de 1,6 litri cu 136 CP sau cel pe benzină T-GDI cu 160 CP, ambele fiind conectate în mod standard la tehnologia mild-hybrid de 48 volți, indiferent dacă preferă cutia de viteze manuală iMT cu șase trepte sau transmisia cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte.

Comments are closed.