Noul Hennessey Venom F5 accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde

Compania americană Hennessey Performance a dezvăluit oficial versiunea de producție a noului hypercar Venom F5, dezvoltat în așa fel încât să ofere o experiență a condusului nemaiîntâlnită până acum la un model de serie.

Vehiculul va fi construit într-un număr total de 24 de exemplare, pe care clienții le vor putea achiziționa contra unui preț unitar de 2,1 milioane de dolari. Propulsia lui va fi asigurată de un motor V8 twin-turbo de 6,6 litri, botezat „Fury”, despre care se știe că va fi capabil să livreze 1.817 CP la 8.000 rpm și un cuplu maxim de 1.617 Nm.

Bolidul cântărește doar 1.360 de kilograme, motiv pentru care el are nevoie de mai puțin de 3 secunde ca să accelereze de la 0 la 100 km/h, respectiv mai puțin de 5 secunde ca să sprinteze de la 0 la 200 km/h. Viteza maximă atinsă depășește 500 km/h, iar acest lucru va fi demonstrat prin intermediul unui test programat să aibă loc în 2021.

Proiectul Venom F5 a fost supervizat de John Hennessey, fondatorul și CEO-ul companiei americane, care nu a scăpat din vedere niciun aspect referitor la specificațiile, designul și dezvoltarea noului model. „Clienților noștri le place viteza, așa că am hotărât să împingem limitele cât se poate de sus pentru a încerca să obținem cea mai rapidă mașină de serie din lume, însă Venom F5 înseamnă mai mult decât viteză și putere. Este o mașină pe care o poți manevra cu ușurință, are o calitate excepțională, include peste 3.000 de elemente personalizate, materialele sunt perfecte”, a declarat John Hennessey.

Testul de viteză care își propune să confirme abilitățile remarcabile ale noului Venom F5 se va desfășura în prima jumătate a anului 2021, pe aeroportul NASA Shuttle Landing Facility din Florida.

Comments are closed.