Nissan oferă informații despre tehnologia de propulsie electrică e-4ORCE

Producătorul auto japonez Nissan a ales ediția din acest an a expoziției Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas pentru a oferi primele detalii despre sistemul de propulsie e-4ORCE, în structura căruia se află două motoare electrice.

Potrivit mărcii nipone, tehnologia transmite cuplul într-un mod optim către toate cele patru roți, garantează o putere predictibilă și permite o manevrabilitate similară mașinilor sport din segmentul premium.

„Sistemul de tracțiune integrală e-4ORCE oferă o manevrabilitate precisă și o stabilitate bună, în așa fel încât șoferii să se simtă mai încrezători la volan și să se bucure mai mult de experiența de a conduce. Această tehnologie asigură o performanță excelentă în viraje, o tracțiune perfectă pe suprafețe alunecoase și un confort optim pentru toți pasagerii”, a declarat Takao Asami, vicepreședintele Nissan responsabil de cercetare și inginerie avansată.

Compania japoneză precizează că noua tehnologie a apărut în urma lecțiilor învățate prin dezvoltarea sistemului de distribuire a cuplului Attesa E-TS utilizat de modelul GT-R și a celui de tracțiune integrală folosit de SUV-ul Patrol. Principalul scop al inginerilor a fost de a crea o tehnologie capabilă să controleze puterea și abilitățile de frânare ale mașinii electrice pentru a permite deplasarea sigură și stabilă pe orice tip de suprafață.

Primul automobil care va beneficia de avantajele sistemului e-4ORCE va fi versiunea de serie a conceptului Ariya, un crossover cu propulsie 100% electrică.

Comments are closed.