Marca Polestar va fi prezentă pe 30 de piețe până la sfârșitul anului 2022

Compania Polestar, parte a grupului chinez Geely alături de Volvo, a confirmat că are în vedere o accelerare a planului de expansiune în așa fel încât, până la finele anului 2022, mașinile sale să fie comercializate în 30 de țări din lume. Decizia are la bază o creștere susținută a interesului manifestat de clienți pentru vehiculele Polestar.

„Creșterea la această scară este una fără precedent și ne confirmă poziția de brand global complet electric. Modelul nostru unic de afaceri ne-a permis să dezvoltăm capacitatea de producție necesară pentru a onora această cerere. Abordarea digitală ne ajută să intrăm mai repede pe noi piețe”, a declarat Thomas Ingenlath, CEO-ul mărcii Polestar, cu ocazia ediției din acest an a Salonului Auto Internațional de la München.

Printre țările care se vor adăuga rețelei Polestar până la sfârșitul anului 2022 se numără Islanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Kuweit. Din această listă fac parte deja piețe precum Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Germania, Belgia, Olanda, Statele Unite ale Americii, Canada și China. De asemenea, compania își propune să inaugureze cât mai multe spații în cadrul cărora potențialii clienți să poată vedea îndeaproape automobilele mărcii, unul dintre ele fiind deschis chiar la începutul lunii septembrie, în Berlin.



Comments are closed.