Lexus lucrează la primul vehicul 100% electric pe care îl va oferi în Europa

Yoshihiro Sawa, președintele mărcii japoneze Lexus, a declarat recent că este absolut necesar ca firma pe care o conduce să lanseze un model cu propulsie complet electrică pe piețele din Europa și China. Însă nu se știe deocamdată ce formă va lua noul automobil și când va ajunge pe linia de producție.

„Cu siguranță avem nevoie de un model electric pe viitor. Dar nu vă pot spune prea multe acum”, a afirmat oficialul Lexus, conform publicației Automotive News Europe.

Standardele stricte privind emisiile de noxe aflate în vigoare în China îi determină pe constructorii auto din întreaga lume să își îndrepte atenția din ce în ce mai mult asupra mașinilor electrice. Iar regulile încep să se schimbe și în Europa, unde autoritățile din câteva orașe importante plănuiesc să interzică accesul mașinilor cu niveluri ridicate de noxe în zonele centrale.

Lexus și Toyota s-au concentrat în ultimii ani asupra tehnologiilor hibride de propulsie, reușind să se impună în acest segment prin modele precum Prius, C-HR, IS sau CT, comercializate în mii de exemplare la nivel global. În momentul de față, Lexus are în portofoliu 11 automobile hibride care au reprezentat anul trecut 26% din cele 698.330 de unități livrate în lume.

Comments are closed.