Land Rover va lansa un nou Discovery Sport în acest an

Constructorul auto britanic Land Rover va dezvălui peste câteva luni o versiune actualizată a modelului Discovery Sport, de la care se așteaptă să aducă o creștere semnificativă a volumului total de vânzări având în vedere că este vorba despre cel mai popular din gama companiei.

Noul Discovery Sport este unul dintre cele trei modele pe care Land Rover va miza în acest an. Primul dintre ele este noul Evoque, prezentat oficial în noiembrie 2018 și programat să debuteze pe piață în aprilie 2019. Livrările noului Discovery Sport vor începe în octombrie, perioadă în care va fi dezvăluit și noul Defender, notează Autocar.co.uk.

Discovery Sport a înlocuit modelul Freelander și a primit doar câteva actualizări minore de la apariția sa în industria auto, din 2014. Însă facelift-ul din acest an va fi mult mai amplu și va aduce o serie de schimbări ale designului exterior, în special la nivelul farurilor și barelor de protecție, dar cele mai multe modificări se vor regăsi la interior.

Pe lângă tapițeriile din piele, clienții vor putea opta pentru o varietate de materiale textile, iar elementele din plastic vor înregistra o creștere a calității percepute. În plus, habitaclul va fi echipat cu noul sistem de infotainment Touch Pro Duo, alături de două ecrane amplasate pe consola centrală.

Vehiculul va renunța la platforma D8 pentru a trece la arhitectura pe care se bazează și noul Evoque, facilitând astfel instalarea de sisteme de propulsie electrificate și crearea unui interior mai spațios. Cele mai multe dintre motoarele diesel și pe benzină ale noului Discovery Sport ar urma să fie însoțite de o tehnologie micro-hibridă de 48V.

Comments are closed.