Jeep va prezenta în luna martie conceptul unui Wrangler 100% electric

Producătorul auto american Jeep a confirmat că lucrează la dezvoltarea unei versiuni complet electrice a SUV-ului Wrangler și că va prezenta un concept al acestui vehicul în cadrul unui eveniment special, programat să aibă loc în luna martie, în Utah.

Pentru moment nu se cunosc specificațiile tehnice ale viitorului automobil, însă imaginile date publicității de Jeep dezvăluie o serie de informații importante în legătură cu structura sistemului de propulsie. Mai exact, se observă că motorul electric a fost amplasat în partea din față, modulele de baterii se află în apropierea roților din spate și tot în acea zonă a fost instalat un diferențial ce are rolul de a-i conferi mașinii abilități de tracțiune integrală, potrivit revistei britanice Autocar.

Configurația este asemănătoare celei create pentru versiunea plug-in hybrid Wrangler 4xe, dar de această dată pachetele de baterii vor avea o capacitate superioară pentru a garanta o autonomie electrică mai mare.

Evenimentul cu prilejul căruia va fi prezentat conceptul 100% electric al SUV-ului Jeep Wrangler se intitulează „The Road Ahead” și se va desfășura pe parcursul mai multor zile, începând cu data de 27 martie. Pe lângă acest vehicul, constructorul auto american va dezvălui și alte noutăți, cum ar fi varianta plug-in hybrid Cherokee 4xe și funcția de conducere autonomă Hands Free Active Driving Assist.

Comments are closed.