International Engine of The Year 2018 (I)

A treia victorie consecutivă pentru motorul Ferrari de 3,9 litri

Competiţia „International Engine of the Year” celebrează în 2018 douăzeci de ani de existenţă, iar organizatorii s-au gândit să acorde şi un premiu special pentru a marca acest moment important. Este vorba despre distincţia „Best of the Best”, destinată propulsorului care a reuşit să se facă remarcat în faţa tuturor adversarilor pe durata celor două decenii.

Membrii juriului au fost invitaţi să îşi aleagă favoritul dintr-o listă care includea atât câştigătorul ediţiei inaugurale, din 1999, respectiv motorul Toyota de 1 litru, cu patru cilindri, cât şi unitatea Ford EcoBoost de 1 litru, clasată pe primul loc trei ani la rând, începând din 2013. Din tabloul final au mai făcut parte propulsorul rotativ Mazda Renesis, desemnat învingător în 2003, motorul Fiat de 875 cc, în trei cilindri, deţinătorul celui mai ridicat număr de puncte în 2009, dar şi unitatea Volkswagen Twincharger de 1,4 litri, care a fost victorioasă în 2010. BMW este brand-ul care a înregistrat cel mai mare număr de succese în istoria concursului „International Engine of the Year”, obţinând de şapte ori distincţia supremă, cu propulsorul V10 de 5 litri, cel de 3,2 litri cu şase cilindri, cel twin-turbo de 3 litri şi sistemul hibrid format dintr-o unitate de 1,5 litri, poziţionat în fruntea clasamentului în 2015.

Însă cei 68 de jurnalişti specializaţi în domeniul auto şi provenind din 31 de ţări diferite au hotărât ca titlul „Best of the Best” să fie acordat motorului Ferrari V8 biturbo de 3,9 litri. De asemenea, trenul de rulare produs de Ferrari s-a impus la categoria cel mai bun propulsor orientat spre performanţă şi în clasa unităţilor cu o capacitate cuprinsă în intervalul 3 - 4 litri, reuşind în acelaşi timp să fie numit „Motorul Internaţional al Anului” pentru a treia oară consecutiv.

Ferrari şi-a asumat un risc major în momentul în care a decis să micşoreze capacitatea cilindrică a propulsorului de 4,5 litri folosit de popularul model 458 şi să îi ataşeze două turbine, noua unitate fiind mult mai eficientă, dar la fel de apreciată ca predecesoarea sa.

Premiile „International Engine of the Year” sunt acordate de revista „Engine Technology International” aparţinând companiei UKi Media & Events, cu participarea voluntară a jurnaliştilor din întreaga lume, fără a primi sprijin financiar din partea producătorilor auto.

Motorul Internaţional al Anului 2018 – Ferrari: unitatea V8 biturbo de 3,9 litri

Propulsorul V8 biturbo creat de Ferrari oferă atât de multă putere, performanţă şi emoţie, dispune de un număr atât de mare elemente de inginerie avansată şi tehnologie inovatoare încât şi-a zdrobit concurenţa în runda finală a competiţiei „International Engine of the Year”.

Motorul produs la Maranello a acumulat cu 288 de puncte mai mult decât ocupantul locului secund, care pune în mişcare modelul Porsche 911, scorul său final fiind unul spectaculos, de 486 de puncte.

În plus, el a egalat recordul deţinut de unitatea Ford EcoBoost de 1 litru, care a câştigat trofeul cel mare trei ani succesivi. Iar dacă acest lucru nu era suficient, propulsorul Ferrari a fost recompensat cu zece premii „International Engine of the Year” în primii trei ani de la apariţia sa pe piaţă.

„În structura modelului 488 GTB, unitatea de 3,9 litri cu opt cilindri a fost un exemplu aproape perfect de motor turbo de înaltă performanţă, ridicând standardele atât de sus încât a reuşit să îşi îndepărteze toţi rivalii. Însă redezvoltat şi actualizat pentru 488 Pista, cel mai bun motor din lume a devenit şi mai bun. Fără îndoială, ne uităm la o capodoperă de inginerie oferită de Ferrari. Fără turbo lag, livrare frumoasă, emoţie pură, sunet furios şi foarte multă putere – acest Ferrari V8 este o operă de artă”, a declarat Dean Slavnich, copreşedintele „International Engine of the Year Awards”.

Ferrari 488 Pista poate genera 720 CP la 8.000 rpm, adică 185 CP pentru fiecare litru, iar cuplul motorului a fost îmbunătăţit cu 10 Nm faţă de cel furnizat de 488 GTB şi ajunge acum la 770 Nm.

Prin această creştere cu 50 CP oferită de 488 Pista în comparaţie cu 488 GTB este generată cea mai mare diferenţă de putere dintre un automobil de serie şi o ediţie specială produsă de Ferrari. Ecartul dintre unitatea cu opt cilindri folosită de 488 Pista şi propulsorul V8 întrebuinţat de 458 Speciale este chiar mai mare de atât, respectiv de 115 CP.

La această victorie impresionantă se adaugă faptul că locul al treilea din clasamentul final a fost adjudecat tot de o creaţie a mărcii Ferrari, şi anume motorul V12 de 6,5 litri utilizat de 812 Superfast. Rămâne de văzut dacă Ferrari va reuşi să îşi menţină superioritatea şi în 2019!

Specificaţii tehnice – Ferrari 488 Pista:

  • Capacitate: 3.902 cc
  • Număr de cilindri: 8
  • Putere: 720 CP
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 86,5 x 83 mm
  • Raport de compresie: 9,4:1

Clasament

  MOTOR PUNCTAJ
1. Ferrari - propulsorul V8 biturbo de 3,9 litri (Ferrari 488 GTB, 488 Spider, 488 Pista) 486
2. Porsche - unitatea turbo de 3 litri, cu şase cilindri (Porsche 911 Carrera, 911 Carrera 4, 911 Carrera S, 911 Carrera 4S, Carrera GTS, Carrera 4 GTS) 198
3. Ferrari - motorul V12 de 6,5 litri (Ferrari 812 Superfast) 158
4. Tesla - sistemul de propulsie complet electric (Tesla Model S, Model X, Model 3) 149
5. Volkswagen - unitatea turbo în trei cilindri, de 999 cc (Volkswagen Golf, Up, Up GTI, Polo, T-Roc, Audi A1, A3, Q2, Seat Ibiza, Arona, Toledo, Ateca, Leon, Škoda Fabia, Rapid, Karoq) 139
6. BMW - sistemul hibrid benzină-electric format dintr-un propulsor de 1,5 litri, în trei cilindri (BMW i8) 138
7. Audi - motorul turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri (Audi RS3, TT RS) 110
8. PSA Peugeot Citroën - propulsorul turbo de 1,2 litri, cu trei cilindri (Peugeot 208, 308, 2008, 3008, 5008, Citroën C3, C4, C4 Cactus, C-Elysee, C4 Picasso, C4 Grand Picasso, DS3, DS4, Opel Crossland X, Grandland X) 104
9. Porsche - motorul turbo de 2 litri (Porsche 718 Boxster, 718 Cayman) 68

 

„Fără îndoială, ne uităm la o capodoperă de inginerie oferită de Ferrari. Fără turbo lag, livrare frumoasă, emoţie pură, sunet furios şi foarte multă putere – acest Ferrari V8 este o operă de artă”, a declarat Dean Slavnich, copreşedintele „International Engine of the Year Awards”.

  • Ferrari a câştigat titlul suprem trei ani consecutiv
  • Pista livrează 185 CP pentru fiecare litru
  • Unitatea V8 şi-a nimicit concurenţa în etapa finală
  • Propulsorul cu opt cilindri este sprijinit de turbine furnizate de IHI

 

Categoria sub 1 litru – Volkswagen: unitatea turbo de 999 cc, în trei cilindri

Ford a dominat în ultimii şase ani categoria propulsoarelor cu o capacitate cilindrică mai mică de 1 litru datorită mult apreciatei unităţi 1.0 EcoBoost. Dar supremaţia a început să îi fie ameninţată încă din 2017, de motorul cu trei cilindri al companiei germane Volkswagen, care s-a poziţionat în spatele său, la o diferenţă de numai 29 de puncte.

Iar inevitabilul s-a produs anul acesta, constructorul auto de la Wolfsburg provocând sfârşitul unei epoci în clasa propulsoarelor de cilindree redusă, având un avantaj de 16 puncte în faţa companiei americane.

„Acest motor cu trei cilindri este un exemplu excelent în materie de downsizing”, a declarat Dave Humphreys, unul dintre membrii juriului care au susţinut tehnologia fabricată de Volkswagen. „Este distractiv în structura lui Up GTI şi extrem de eficient în alte aplicaţii. Felicitări, Volkswagen!”, a completat Marc Noordeloos, un alt membru al juriului.

La şapte ani de la debutul pe piaţă, unitatea 1.0 EcoBoost creată de Ford a fost foarte aproape de a se situa pe primul loc şi în 2018, devansând inovaţiile produse de Hyundai, Kia, Honda şi BMW.

Motorul 1.0 TSI cu trei cilindri al grupului Volkswagen face parte din familia EA211 şi a fost lansat în 2015, fiind folosit de o varietate de vehicule, cum ar fi Volkswagen T-Roc, Audi A1 şi A3, Seat Arona şi Ateca sau Škodia Fabia şi Karoq. El a fost actualizat de curând, special pentru modelul Up GTI, astfel că acum generează 85 kW în intervalul 5.000 - 5.500 rpm şi un cuplu maxim de 200 Nm între 2.000 şi 3.500 rpm.

Specificaţii tehnice – Volkswagen 1.0 TSI:

  • Capacitate: 999 cc
  • Număr de cilindri: 3
  • Putere: 115 CP
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 75,4 x 76,4 mm
  • Raport de compresie: 10,5:1

Clasament

  MOTOR PUNCTAJ
1. Volkswagen - propulsorul turbo de 999 cc, în trei cilindri (Volkswagen Golf, Up, Up GTI, Polo, T-Roc, Audi A1, A3, Q2, Seat Ibiza, Arona, Toledo, Ateca, Leon, Škoda Fabia, Rapid, Karoq) 283
2. Ford - unitatea turbo de 999 cc, în trei cilindri (Ford Fiesta, Focus, C-Max, Grand C-Max, Mondeo, EcoSport) 267
3. BMW - motorul de 647 cc, în doi cilindri, utilizat pentru extinderea autonomiei (BMW i3, i3S) 127
4. Honda - propulsorul turbo de 988 cc, în trei cilindri (Honda Civic) 95
5. Renault-Nissan - motorul turbo de 898 cc, în trei cilindri (Renault Clio, Captur, Twingo, Dacia Sandero, Logan MCV, Smart ForTwo, ForFour, Nissan Micra) 74
6. General Motors - unitatea turbo de 999 cc, în trei cilindri (Opel Adam, Corsa, Astra) 61

 

„Motorul 1.0 TSI oferit de Volkswagen are tot ce ţi-ai putea dori de la un propulsor cu trei cilindri: rafinat, răspunsuri rapide şi eficienţă reală. Dar cred că flexibilitatea lui impresionează cel mai tare, având atât de multe aplicaţii în cazul celor patru mărci”, a afirmat Dean Slavnich, copreşedintele „International Engine of the Year Awards”.

  • Prima victorie obţinută de Volkswagen după anul 2014
  • TSI a încheiat dominaţia din ultimii şase ani a motorului Ford EcoBoost
  • Unitatea 1.0 cu trei cilindri este uimitoare sub capota noului Up GTI
  • Motorul TSI utilizează un turbocompresor cu o singură treaptă

 

Categoria 1 - 1,4 litri – PSA Peugeot Citroën: unitatea turbo de 1,2 litri, cu trei cilindri

Aflat la cea de-a patra victorie succesivă, propulsorul turbo cu trei cilindri al grupului francez PSA Peugeot Citroën a reuşit să stabilească noi standarde în segmentul său. Deşi la primul lui succes din cadrul competiţiei „International Engine of the Year”, consemnat în 2015, a luat prin surprindere mulţi specialişti din industria auto, iată că motorul de 1,2 litri produs de PSA şi-a confirmat calităţile şi în următorii ani. Iar ediţia din 2018 a adus o nouă recunoaştere a meritelor sale, membrii juriului acordându-i cu 110 puncte mai mult decât unităţii clasate pe locul al doilea.

„În condiţiile în care concurenţa se apropie atât de repede, micul motor turbo de 1,2 litri oferit de PSA încă reuşeşte să devanseze totul în jur datorită combinaţiei perfecte dintre eficienţă şi performanţă”, a spus juratul olandez Natan Tazelaar.

La fel ca în anii precedenţi, membrii juriului au fost impresionaţi de consumul redus de combustibil garantat de propulsorul PSA în condiţii reale de deplasare, el găsindu-şi numeroase aplicaţii în structura modelelor Citroën, DS, Peugeot şi Opel.

Însă nu doar eficienţa lui a fost apreciată, ci şi răspunsurile dinamice şi agilitatea. „Economia uluitoare de combustibil din lumea reală este probabil cel mai mare atu al motorului cu trei cilindri fabricat de PSA. Dar nu putem să nu îi remarcăm personalitatea plăcută”, a subliniat jurnalistul australian John Carey.

„Cuplul mare la turaţii reduse reprezintă elementul cheie al caracterului antrenant al motorului cu trei cilindri furnizat de PSA, combinat cu un consum scăzut de combustibil în lumea reală şi răspunsurile rapide”, a adăugat grecul Nikos Kounitis.

Succesul proiectului PureTech, în care grupul PSA a investit sume fabuloase, se reflectă şi în numărul mare de vehicule echipate cu acest motor recompensat cu numeroase premii. Pe lângă modelele Peugeot, Citroën şi DS, el pune în mişcare acum şi automobile ale mărcii Opel.

Specificaţii tehnice – Peugeot 308:

  • Capacitate: 1.199 cc
  • Număr de cilindri: 3
  • Putere: 130 CP
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 75 x 90,5 mm
  • Raport de compresie: 11:1

Clasament:

  MOTOR PUNCTAJ
1. PSA Peugeot Citroën - propulsorul turbo de 1,2 litri, cu trei cilindri (Peugeot 208, 308, 2008, 3008, 5008, Citroën C3, C4, C4 Cactus, C-Elysee, C4 Picasso, C4 Grand Picasso, DS3, DS4, Opel Crossland X, Grandland X) 295
2. Volkswagen - motorul TFSI ACT de 1,4 litri (Volkswagen Tiguan, Audi Q2, Seat Leon, Škoda Superb, Kodiaq) 185
3. Volkswagen - unitatea TFSI de 1,4 litri (Volkswagen Golf, Beetle, Tiguan, Touran, Sharan, Passat, Audi A1, A4, Q2, Q3, Seat Ateca, Leon, Toledo, Alhambra, Škoda Kodiaq, Superb) 169
4. Volkswagen - motorul hibrid benzină-electric TFSI de 1,4 litri (Volkswagen Golf GTE, Volkswagen Passat GTE, Audi A3 e-tron) 152
5. Toyota - unitatea turbo de 1,2 litri (Toyota Auris, CH-R) 98
6. Fiat Chrysler - propulsorul turbo MultiAir de 1,4 litri (Fiat 124 Spider, 500X, Alfa Romeo Mito, Giulietta, Jeep Renegade, Compass) 97

 

„Încă este cel mai bun motor din categoria sa. Această unitate cu trei cilindri sună bine, nu are turbo lag şi livrează suficientă putere şi suficient cuplu pentru a propulsa un SUV compact”, a afirmat francezul Yves Maroselli.

  • PSA a dominat categoria pentru al patrulea an la rând
  • Motorul turbo este apreciat pentru eficienţa sa
  • Unitatea de 1,2 litri echipează acum şi modele Opel
  • Propulsorul este utilizat şi de SUV-uri de dimensiuni mai mari

 

Categoria 1,4 - 1,8 litri – BMW: sistemul hibrid plug-in format dintr-o unitate de 1,5 litri, în trei cilindri

Inimitabilul model i8 al companiei germane BMW a demonstrat încă o dată că poate face magii cu ajutorul unui propulsor pe benzină de numai 1,5 litri, turbo, cu trei cilindri, combinat cu o unitate electrică.

După ce a câştigat această categorie în 2017, sistemul hibrid plug-in produs de BMW s-a clasat şi acum pe prima poziţie, pentru al patrulea an consecutiv de la apariţia sa pe piaţă.

Tehnologia a fost actualizată în 2018 pentru debutul noilor automobile i8 Roadster şi i8 Coupé, performanţa motorului electric a crescut cu 12 CP, iar pachetul de baterii litiu-ion are acum o capacitate de 11,6 kWh, în loc de 7,1 kWh cât avea înainte. În total, sistemul hibrid dezvoltă 374 CP şi un cuplu maxim de 320 Nm, permiţând accelerarea de la 0 la 100 km/h în doar 4,4 secunde pentru configuraţia Coupé, respectiv 4,6 secunde pentru Roadster.

Motorul termic livrează 231 CP către roţile din spate, în timp ce propulsorul electric transferă cei 143 CP către roţile din faţă. Combinarea motorului electric pentru puntea faţă şi a celui termic pentru puntea spate creează tracţiune integrală şi garantează o aderenţă foarte bună. Calităţile acestei configuraţii de propulsie pot fi experimentate cel mai bine în timpul acceleraţiei depline şi la abordarea dinamică a virajelor.

Consumul de combustibil al modelului BMW i8 Roadster, în ciclul de testare EU pentru automobile plug-in hybrid, este de 2 litri/100 km şi 14,5 kWh de energie electrică. Emisiile CO2 sunt de 46 g/km. Datele pentru BMW i8 Coupé sunt de 1,8 litri/100 km şi 14,0 kWh de energie electrică, ceea ce înseamnă emisii CO2 de 42 g/km.

Membrii juriului au fost impresionanţi şi de această dată de abilităţile tehnologiei care pune în mişcare cel mai bine vândut automobil sport hibrid plug-in din lume. Marc Lachappelle, reprezentant al publicaţiei canadiene „Guide de l’auto”, a apreciat performanţa captivantă a unităţii electrice, în timp ce jurnalistul grec Nikos Kounitis consideră că motorul de 1.499 cc din structura sistemului hibrid oferit de BMW constituie viitorul propulsoarelor cu ardere internă.

Specificaţii tehnice – BMW i8:

  • Capacitate: 1.499 cc
  • Număr de cilindri: 3
  • Putere: 231 CP; 143 CP - motorul electric
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 82 mm x 94,5 mm
  • Raport de compresie: 9,5:1

Clasament:

  MOTOR PUNCTAJ
1. BMW - sistemul hibrid plug-in alcătuit dintr-un propulsor de 1,5 litri, în trei cilindri (BMW i8) 223
2. BMW - unitatea turbo de 1,5 litri, cu trei cilindri (BMW Seria 1, Seria 2, Seria 2 Active Tourer, Seria 3, X1, Mini One, Cooper, Clubman Cooper, Clubman One, Countryman One, Countryman Cooper) 150
3. Volkswagen - propulsorul TSI Evo de 1,5 litri (Volkswagen Golf, Arteon, T-Roc, Audi A3, Seat Ibiza, Arona, Škoda Octavia, Karoq) 148
4. Audi - motorul TFSI de 1,8 litri (Audi A1, TT, A6, Volkswagen Golf, Passat, Touran, Seat Leon, Škoda Octavia, Superb) 117
5. Honda - unitatea turbo de 1,5 litri (Honda Civic, Accord, Jade, Stepwgn, HR-V) 105
6. Toyota / Lexus - sistemul hibrid benzină electric format dintr-un propulsor de 1,8 litri (Toyota CH-R, Prius, Lexus CT, Daihatsu Mebius) 88

 

„Un tren de rulare care îmbină performanţa şi consumul redus de combustibil într-un vehicul uluitor”, a declarat Nicol Louw, jurnalist al revistei sud-africane Car.

  • Producătorul auto german a obţinut acest premiu şi în 2017
  • Sistemul hibrid oferit de BMW produce 374 CP
  • Consumul combinat de combustibil al modelului i8 este de 1,5 litri/100 km
  • BMW i8 este cel mai bine vândut vehicul sport cu propulsie hibridă plug-in

 

Categoria 1,8 - 2 litri – Porsche: unitatea turbo de 2 litri

În ultimii ani, Mercedes-AMG s-a impus de cele mai multe ori în cadrul clasei care vizează propulsoarele cu o capacitate cuprinsă între 1,8 şi 2 litri, unitatea sa turbo de 2 litri cu 385 CP impunându-se în faţa concurenţei în perioada 2014 - 2016.

Într-o industrie concentrată asupra micşorării capacităţii motoarelor, ca o consecinţă a înăspririi reglementărilor din domeniu, Porsche a luat decizia de a dezvolta o unitate pentru modelele Boxster şi Cayman care combină eficienţa cu performanţa. Iar această tehnologie a reuşit să acumuleze în 2018 cu 44 de puncte mai mult decât motorul Mercedes-AMG din partea juriului „International Engine of the Year”.

„Abilitatea de a livra o putere predictibilă inclusă într-un pachet uşor îi conferă un avantaj considerabil”, a subliniat Carl Cunanan, reprezentant al publicaţiei „Calibre”.

Porsche a folosit pentru prima dată un motor cu patru cilindri în anii ’60 şi a hotărât să pună pe primul plan eficienţa, iar rezultatul este un consum de 6,9 litri/100 km. Unitatea turbo care echipează vehiculele 718 Boxster şi 718 Cayman este instalată pe mijloc şi reuşeşte să genereze 300 CP la 6.500 rpm şi un cuplu maxim de 380 Nm în intervalul 1.950 - 4.500 rpm.

„Este lin şi performant la turaţii ridicate, în ciuda faptului că este turbo. Un motor robust şi convingător”, a afirmat jurnalistul Nikos Kounitis.

Specificaţii tehnice – Porsche 718 Boxster/718 Cayman:

  • Capacitate: 1.998 cc
  • Număr de cilindri: 4
  • Putere: 300 CP
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 91 x 76,4 mm
  • Raport de compresie: 9.5:1

Clasament:

  MOTOR PUNCTAJ
1. Porsche - propulsorul turbo de 2 litri (Porsche 718 Boxster, 718 Cayman) 264
2. Mercedes-AMG - unitatea turbo de 2 litri (Mercedes-AMG Clasa A, CLA, GLA) 220
3. Honda - motorul turbo de 2 litri (Honda Civic Type R, Accord) 180
3. Audi - propulsorul TFSI de 2 litri, cu patru cilindri (Audi TT, TT S, S1, S3, A3, A4, A5, A6, Q2, Q3, Q5, Seat Leon Cupra, Leon Cupra R, Alhambra, Ateca, Škoda Octavia RS, Superb, Kodiaq, Volkswagen Golf GTi, Golf R, Polo GTi, T-Roc, Atlas, Passat, Arteon, CC, Beetle, Tiguan, Sharan) 149
5. BMW - motorul diesel twin-turbo de 2 litri, cu patru cilindri (BMW Seria 1, Seria 2, Seria 2 Active Tourer, Seria 3, Seria 4, Seria 5, Seria 6, Seria 7, X1, X2, X3, X4, Mini Cooper S, Countryman Cooper S, Countryman Cooper JCW, Clubman Cooper S, Clubman Cooper JCW) 115
6. Volvo - propulsorul supraalimentat de 2 litri, cu patru cilindri (Volvo S60, V60, S90, V60 Polestar, V90, XC60, XC90) 92

 

„Rafinat, distinctiv şi inovator – acest motor eficient de 2 litri poziţionează marca Porsche în fruntea unei categorii extrem de competitive”, a precizat Graham Johnson, copreşedinte al competiţiei „International Engine of the Year Awards”.

  • Motorul cu patru cilindri este instalat pe mijloc
  • Porsche a surclasat AMG încă o dată
  • Unitatea turbo creată de Porsche generează opinii împărţite
  • Propulsorul de 2 litri dezvoltă 300 CP la 6.500 rpm

 

Categoria 2 - 2,5 litri – Audi: unitatea turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri

Propulsorul în cinci cilindri inspirat din motorsport şi-a menţinut poziţia de lider şi în acest an, aducându-i companiei Audi încă un trofeu în cadrul „International Engine of the Year Awards”. Unitatea de 2,5 litri fabricată la Ingolstadt, renumită pentru performanţa sportivă şi caracterul expansiv, reuşeşte să domine încă din 2010 grupul motoarelor ce au capacitatea cuprinsă între 2 şi 2,5 litri.

Tehnologia produsă de Audi a avut concurenţă serioasă în 2018 din partea propulsorului construit de Porsche pentru modelele 718 Boxster S şi 718 Cayman S, dar s-a impus în faţa acestuia la o distanţă de 118 puncte.

Luând în considerare elementele inovatoare în materie de inginerie, nu este de mirare că motorul Audi a rămas favoritul juriului încă o dată. Sunetul său este unul dintre cele mai puternice de pe piaţă şi se face resimţit din plin în structura maşinii sport TT RS, acolo unde dezvoltă 405 CP şi un cuplu maxim de 480 Nm, garantând accelerarea de la 0 la 100 km/h în 3,7 secunde.

„Zgomotosul propulsor turbo în cinci cilindri al mărcii Audi este puternic şi carismatic şi aminteşte de maşina de curse Ur-Quattro din anii ’80”, a spus jurnalistul Gautam Sharma.

„Este cu adevărat o capodoperă a ingineriei. Sunetul excepţional şi performanţa acestui motor sunt calităţile care îl scot în evidenţă”, a completat Halit Bolkan, redactor-şef al publicaţiei turce „Otohaber”.

Specificaţii tehnice – Audi TT RS:

  • Capacitate: 2.480 cc
  • Număr de cilindri: 5
  • Putere: 405 CP
  • Diametrul x cursa cilindrilor: 82,5 mm x 92,8 mm
  • Raport de compresie: 10:1

Clasament:

  MOTOR PUNCTAJ
1. Audi - unitatea turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri (Audi RS3, TT RS, RS Q3) 470
2. Porsche - propulsorul turbo de 2,5 litri (Porsche 718 Boxster S, 718 Cayman S, 718 Boxster GTS, 718 Cayman GTS) 352
3. Ford - motorul turbo de 2,3 litri (Ford Focus RS) 174
4. Toyota / Lexus - sistemul hibrid benzină-electric format dintr-un motor de 2,4 litri (Toyota Rav4, Camry, Lexus HS, IS, ES, GS, RC, NX) 106
4. Mercedes-Benz - propulsorul CDI de 2,1 litri (Mercedes-Benz Clasa A, CLA, Clasa B, Clasa E, GLA, Clasa C, GLC, GLE, Infiniti Q30, QX30, Q50, Q70) 87
5. Subaru - unitatea turbo de 2,5 litri (Subaru Impreza WRX STi) 75

 

„Motorul Audi în cinci cilindri oferă o performanţă impresionantă combinată cu un caracter grozav, astfel că avem de-a face cu un motor la care nu vei vrea să renunţi”, a afirmat jurnalistul Dave Humphreys.

  • Membrii juriului încă apreciază unitatea Audi de 2,5 litri
  • Tehnologia Audi a învins motorul turbo de 2,5 litri oferit de Porsche
  • Audi a mai câştigat acest premiu de opt ori
  • Propulsorul în cinci cilindri echipează modelul TT RS.

(va urma)

Comments are closed.