85 CP nu-s deloc puţini
Încă de cum am păşit pe pământ marocan am fost înştiinţaţi să circulăm cu mare grijă. Să nu depăşim 40 km/h în localităţi şi 80 în afara lor, dar mai ales atenţie cât cuprinde la copiii care merg, fără grijă, pe stradă. La fel cu partenerii de trafic ce călăresc mopede de parcă tot drumul ar fi al lor. Chiar aveau să ne prindă bine recomandările. Mai ales în privinţa „călăreţilor”, coborâţi de pe asini şi urcaţi pe tot felul de chestii cu motor, care au un comportament imposibil.

Până să ajungem la “Atelierul 4x4” am optat pentru varianta lungă de traseu, pe un Duster dotat cu motor Diesel de 1,5 litri şi 85 CP. Primii kilometri i-am parcurs în dreapta şi cum am părăsit aeroportul înaintam într-o lume atât de pestriţă că-ţi trebuia ceva vreme s-o poţi desluşi.

Drumurile cam ca pe la noi, nu mai proaste, nici mai răsărite. Aceleaşi gropi şi denivelări de care Duster cu tracţiune doar pe roţile din faţă nici nu se sinchisea. Suspensia nu era deloc rigidă, dar chiar şi din dreapta puteam sesiza cât de bine se înfinge maşina. Cine s-o mai mira că 85 CP sunt prea puţini pentru Duster să vină să testeze şi apoi să mai vorbească. Iar cine nu l-o crede să încerce şi el maşina. Chiar am spus-o după ce am coborât din Duster la atelierul 4x4 că dacă povesteşti cuiva prin ce-ai trecut cu maşina asta nu te va crede. Trebuie să vezi ca să crezi, dar cu Duster chiar şi după ce vezi tot parcă eşti tentat să nu crezi că aşa o maşină poate fi cumpărată începând de la 10.500 euro cu tot cu TVA. Să ştiţi că nu mi-am tăiat singur craca de sub picioare, o să vă povestesc ce-am păţit la testul 4x4, dar un pic mai încolo. Încă nu ştiu dacă voi ţine cont de un anumit spaţiu pentru acest material, dar nici nu pot scrie tot ce-am trăit şi am văzut în Maroc, pentru că aş putea umple toată revista.

Oameni şi locuri din alt secol
Până să trec la volan am mai remarcat că aerul condiţionat lucra la superlativ contra celor 26 grade Celsius, că instalaţia audio parcă merită fiecare bănuţ plătit pe ea, dar abia când am urcat în stânga am resimţit lipsa cotierei. Vigoarea propulsorului şi colaborarea cu cutia de viteze în cinci trepte m-a cucerit din primele secunde de am uitat şi de cotieră. Părăsisem asfaltul şi intrasem pe macadam, cam ca pe drumurile noastre de ţară. Pentru scurt timp, însă, preţ de câteva sute de metri, cu o suspensie la fel de agreabilă. Am revenit pe asfalt, dar sărăcia locurilor îşi intra din ce în ce mai serios în drepturi.

Pe ici, pe colo câte o oază, mai bine zis câte un complex hotelier cu tot ce-i trebuie pentru a te bucura de soare. Dar nu ştiu cât de poţi bucura îngrădit de garduri zidite parcă din chirpici, când în afara lor, dar tot între nişte ziduri, oamenii sunt condamnaţi la o viaţă ce n-are absolut nici o legătură cu acest secol. Stând cu oile şi caprele la păscut sau privind cum se îndreaptă soarele spre apus, pentru ei vremurile rămân neschimbate. Nici Duster nu-i poate scoate din ale lor, dar tot îţi fac senini din mână şi chiar găsesc puterea de a zâmbi…

Ce de praf mai lasă în spate!
Ultima parte a traseului lung a fost parcă un soi de pregătire pentru ce avea să urmeze. Am rulat doar în off-road, în apropierea Munţilor Atlas, acolo unde cu doar câteva zile înainte Duster se impunea la Raliul Gazelelor. Poate că ştia drumurile, de asta mergea aşa de bine. Treceam cu 80 km/h fără să simt cumva că mă trezisem la 5 dimineaţa şi că aveam deja în spate vreo şase ore de zbor. Praful ce-l ridica Duster era suficient pentru a uita de oboseală, sau poate o fi fost de „vină” reconfortantul ceai verde cu mentă, dar mai sigur că era de la comportamentul maşinii pe un drum strâmt, acoperit cu un praf albicios, ce a învăluit-o toată.

Ne îndreptam spre un teritoriu unde vântul era unul dintre stăpâni, dar Duster rămânea la fel de imperturbabil. Nu voia sub nici o formă să dezamăgească. Ştie că se pun atâtea speranţe în el încât nici nu-i trece prin cap să dea greş. Am început să-l şi chinui, să-l scot din ale lui şi când am dibuit o suprafaţă mai alunecoasă am intrat mai tare în viraje pentru a scoate un soi de derapaj controlat. Mi-a şi ieşit la una din încercări, dar am colaborat de minune amândoi pentru a nu atinge stâncile de pe margine.

Adrenalină de dat şi la alţii
În atelierul 4x4 nu trebuia să atingi stâlpii înfipţi în pământ, exact ca la o probă de trial din concursurile off-road. Tot traseul era sută la sută natural  şi a fost efectuat cu monitori în dreapta. Aş fi tentat să încep cu concluziile, dar nu pot să trec de recomandarea monitorului de a lăsa maşina, de această dată dotată cu tracţiune 4x4 şi motor Diesel de 1,5 litri şi 110 CP, doar în viteza întâi şi cuplată pe 4x4 LOCK. La un asemenea preţ o astfel de opţiune rar o găseşti la concurenţă. Dar care concurenţă?

Am pornit. N-aş şti să vă spun pas cu pas ce-am făcut, pentru că traseul a fost foarte lung şi foarte concentrat. Nici nu puteai respira ceva mai regulat două-trei secunde că iarăşi adunai adrenalină de dat şi la alţii. Iarăşi urma o pantă de coborât de ziceai că botul se va înfinge atât de hotărât în pământ că deja vedeam capota făcută un soi de armonică. Frâna însă era suficient de puternică, iar unghiul de atac te scotea din impas. Mi-a spus monitorul de o maşină care n-a trecut prin acel loc şi frumos din partea sa a fost că n-a dat un exemplu din afara Alianţei Renault-Nissan. Şi nu că n-ar fi avut suficiente la îndemână.

Înainte să urcăm o rampă de măcar vreo 20 grade mi-a spus să urc mai întâi cu piciorul pe acceleraţie, apoi să nu ating nici o pedală. Mai reuşisem asta şi cu alte maşini, poate nu pe o rampă atât de înclinată, dar chiar nu mă aşteptam şi de la Duster la o surpriză atât de plăcută, însă a urcat cât se poate de liniştit, fără să clipească.

Nu ştiu cât de des veţi urca o rampă văzând doar cerul şi apoi să luaţi brusc o curbă atât de strânsă încât să preferaţi să daţi cu spatele la vale şi să ocoliţi mulţi kilometri convinşi că nu veţi trece cu Duster de un asemenea obstacol. Eu, unul, cred c-aş fi coborât de multe ori din maşină, dacă aş fi fost singur, pentru a mă convinge dacă se poate trece sau nu. Dar Duster este făcut să convingă, asta e treaba lui. Cum am rotit total volanul dreapta, a început să se ridice roata din stânga spate.

Şi ce-i cu asta? S-a ridicat un pic şi va reveni ea imediat pe sol. Am mai înaintat un pic, dar de ce maşina se tot înclina pe dreapta? Câtă vreme monitorul meu încă nu se albise la faţă era în regulă. Dar de ce roata se tot ridica în loc să se aşeze cuminte? Dar chiar 1 metru să se ridice? Răspunsurile erau la Duster. S-a dus spre dreapta de monitorul s-ar fi putut juca lejer în nisipul de pe marginea drumului şi abia când am privit în imensa oglindă aşezată la câţiva metri distanţă am putut realiza totul la adevărata dimensiune. Dar şi încrederea mea în Duster era direct proporţională, însă oamenii ăştia nu ştiu ce-au gândit când au făcut traseul. În loc s-o lase mai moale ei puneau şi mai tare maşina la treabă. Trebuia să se ridice imediat şi roata din dreapta spate, poate un pic şi mai mult, dar eram deja lecuit. Ştiam că Duster poate, iar restul traseului până la final era un soi de mulţumire amestecată cu încredere. Cam asta şi trebuie să-ţi dea Duster, dar la ce preţ…!

Te ajută să scapi, dar nu să şi uiţi
Am revenit în varianta Diesel cu 85 CP şi ne-am întors la Marrakech, cea mai mare parte pe asfalt. Cum părăseam aşezarea atelierului 4x4, cred c-am văzut şi cei mai săraci oameni din zonă, poate chiar cei mai săraci pe care i-am văzut eu vreodată. Stai şi te întrebi ce mănâncă  şi de unde au apă în pustietatea aia. Stau între patru ziduri, nu-s deloc convins că şi sub al cincilea, că eu acoperiş n-am zărit. După spărtura din zid, care nu ştiu dacă se închide cu vreun soi de uşă, intri în casă. Dar casa e de fapt o ogradă, cam ca aia a bunicilor noştri, însă nu vreau să mai insist... Mă îndepărtam cât puteam de repede de acea zonă, iar Duster mă ajuta să scap cât mai repede. Dar nu şi să uit.

Ne apropiam de Marrakech şi iarăşi se înmulţeau „călăreţii”. Eram deja în mare întârziere. Vulcanul din Islanda dăduse toate zborurile peste cap, iar escapada noastră în Medina, oraşul vechi, picase deja. Hazlii până la un punct, băieţii pe motoare nu merg decât la nevoie unul în spatele celuilalt. Cel mai mult le place însă unul lângă altul şi nici nu se sinchisesc dacă merg pe contrasens. Să-i vedeţi cum fac stânga în intersecţii fără să se uite în dreapta şi fără să le pese că din stânga vine un autocar care n-are frâne de Formula 1. Ştiu ei să se şi ferească, deşi colegul cu care am împărţit maşina îmi spunea că ăştia ar fi zburat demult dacă ar circula aşa şi prin Bucureşti.

În schimb, deşi Renault are o mare tradiţie în Maroc, deşi am văzut Logan-uri cât cuprinde, n-am sesizat ca oamenii să întoarcă privirea după Duster. Dar ei nici nu se gândesc probabil la maşini. Visează la un motoraş pe două roţi într-o lume dominată de Toyota Land Cruiser Prado sau de modele vechi de la Mercedes-Benz. Altele sunt grijile lor…

Uitasem să vă spun că am înregistrat un consum de 7,6 litri/100 kilometri, în condiţiile în care mare parte din traseu s-a desfăşurat în off-road, în vitezele a doua şi a treia. La varianta testată a doua zi, 4x2 benzină 1,6 litri şi 105 CP, nu mai aveam computer de bord. Era o variantă mai slab dotată şi nici maşina nu era la fel de viguroasă parcă. Era doar o impresie, pentru că exploatată cum se cuvine îţi oferă şi ea cam tot ce vrei. Iarăşi am alternat drumurile pe asfalt cu cele off-road, dar traseul a fost parcă şi mai complex. Mai ales pe asfalt. Am tot încercat să scot maşina din calmul ei ajutat de nişte serpentine, dar oricât m-am străduit nici măcar n-am auzit-o cum îi scrâşnesc roţile. N-oi fi fost eu suficient de insistent, dar nici nu ştiu câţi dintre dumneavoastră veţi conduce Duster în apropiere de limitele sale.

Nu pot să nu vă spun că exact în clipa în care scriam, întorcându-mă la Iaşi cu trenul, am văzut o maşină din clasa mică abia mergând pe un drum de ţară, exact unul pe care cu Duster îmi permiteam să depăşesc 80 km/h. Nu de alta, dar maşina aia mică e probabil mai scumpă decât Duster…Cu asta chiar că am spus totul.