Hyundai va dezvolta mașini electrice de înaltă performanță alături de Rimac

Grupul sud-coreean Hyundai informează că va investi 80 de milioane de euro în compania Rimac Automobili pentru a construi împreună vehicule de înaltă performanță, cu propulsie electrică și cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Primele prototipuri sunt programate să apară în anul 2020.

În cadrul acestui parteneriat strategic, marca Hyundai va investi 64 de milioane de euro, în timp ce brand-ul Kia va aloca 16 milioane de euro. Cei trei producători auto vor dezvolta, pentru început, mai multe prototipuri ale unei mașini sport cu propulsie electrică inclusă în gama „N” a firmei Hyundai, precum și un vehicul de înaltă performanță pus în mișcare cu ajutorul pilelor de combustie pe bază de hidrogen.

„Rimac este o companie inovatoare ce are capacități impresionante în sectorul vehiculelor electrice de înaltă performanță. Acest start-up are o experiență amplă în ceea ce privește colaborarea cu alți constructori auto și este un partener ideal pentru noi. Ne dorim să colaborăm cu Rimac în cadrul strategiei Clean Mobility”, a declarat Euisun Chung, vicepreședinte executiv al grupului Hyundai.

Compania Rimac a fost fondată în anul 2009, de către Mate Rimac, fiind inițial un proiect de garaj derulat în Croația cu scopul de a construi mașini sport perfecte pentru secolul XXI. Afacerea a cunoscut o evoluție spectaculoasă de atunci și a acumulat o expertiză vastă în domeniul sistemelor electrice de propulsie de înaltă performanță.

Grupul Hyundai își propune să își extindă capacitățile de cercetare-dezvoltare pentru îndeplinirea planului de electrificare a gamei de produse, care vizează oferirea a 44 de modele prietenoase cu mediul înconjurător până în anul 2025.

Comments are closed.