Hyundai demarează producția noului i30 în Cehia

+-+

Compania sud-coreeană Hyundai anunță că se pregătește pentru începerea producției noului model i30 în cadrul uzinei sale din Cehia. Primele unități vor fi asamblate peste doar câteva zile, adică în data de 25 mai.

Versiunea i30 facelift beneficiază de un design actualizat, tehnologii și funcții de conectivitate noi, opțiuni suplimentare de propulsie, precum și de un sistem de motorizare mild-hybrid de 48-volți. În plus, clienții au posibilitatea de a alege din trei tipuri diferite de caroserie – hatchback, fastback sau wagon – și să selecteze nivelul sportiv de echipare N Line în premieră pentru derivata wagon.

Hyundai i30 a fost lansat pe piață în 2007 și a fost vândut de atunci în peste un milion de unități pe teritoriul Europei. „i30 a fost mereu una dintre cele mai populare mașini ale noastre în Europa. Este creată cu adevărat în Europa pentru Europa, începând de la design și dezvoltare până la asamblarea finală. Cel mai nou model aduce o serie de actualizări pentru a deveni și mai atractiv în fața clienților care caută o mașină de segment C stilată, sigură și fiabilă”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, vicepreședintele de marketing și produs al diviziei Hyundai Motor Europe.

Uzina Hyundai din Cehia și-a început activitatea în noiembrie 2008, primul model asamblat acolo fiind chiar i30. Acum, angajații acestei fabrici sunt responsabili și de construirea vehiculelor Kona Electric, i30 N și Tucson.

+++

Comments are closed.