Galerie foto
Ford este cel mai nou producător auto care a hotărât să ofere servicii de car-sharing în Europa, unde cererea pentru acest sistem descentralizat de închieri auto se aşteaptă să înregistreze o creştere semnificativă până la sfârşitul deceniului, relatează Automotive News Europe.
Constructorul american se alătură rivalilor PSA/Peugeot-Citroën, Daimler, Toyota şi Volkswagen, toţi aceştia propunându-şi să câştige o pondere cât mai mare dintr-un sector despre care se previzionează că va avea 15 milioane de utilizatori în Europa până în anul 2020, faţă de cei 700.000 din prezent, conform firmei de consultanţă Frost & Sullivan. Marea Britanie, Germania şi Franţa ar urma să reprezinte 60% din această piaţă lărgită, una din trei maşini închiriate fiind propulsată de o baterie în locul motorului cu ardere internă, susţin analiştii.
Cine va mai cumpăra maşini?
Într-un comunicat oficial, preşedintele diviziei din Germania a companiei Ford, Bernhard Mattes, a declarat că ideea de car-sharing constituie o opţiune atractivă pentru unii clienţi.
„Compania noastră s-a angajat pentru o abordare integrată şi de colaborare a mobilităţii viitoare, iar serviciul Ford2Go este un alt pas important în ceea ce priveşte explorarea felului în care ar putea arăta viitorul”, a spus Mattes, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al diviziei europene de servicii pentru clienţi.
Mai mult de 40% dintre proprietarii de maşini care iau în considerare posibilitatea de a se alătura unui program de car-sharing se gândesc şi la varianta de a-şi vinde automobilul, informează Frost & Sullivan. De cealaltă parte, un sondaj sponsorizat de Ford a evidenţiat faptul că 56% dintre europeni sunt dispuşi să încerce partajarea auto.
În momentul de faţă, statisticile arată că în Europa există 420 de vehicule la fiecare 1.000 de cetăţeni.
Conform companiei Frost & Sullivan, 53% dintre actualii membri ai programelor de car-sharing au mai puţin de 34 de ani, sunt bine educaţi (67% dintre ei au studii superioare) şi nu deţin o maşină personală (51%) – potrivindu-se perfect profilului pe care îl caută producătorii auto.
Analiştii estimează că flota de 20.500 de maşini partajate în Europa în 2011 ar fi înlocuit cel puţin 250.000 de autovehicule personale, fiind înregistrată o închiriere auto la fiecare 12 autoturisme private.
„Deşi acest fenomen s-ar putea traduce printr-un număr mai mic de vehicule vândute, producătorii auto din Europa au înţeles că trebuie să fie proactivi. Ei oferă servicii de mobilitate şi reuşesc să obţină bani din această activitate în locul vânzării de produse către clienţii noi şi cei deja existenţi”, a declarat Vishwas Shankar, consultant auto în cadrul firmei Frost & Sullivan, care îşi are sediul în Detroit.
Pe măsură ce piaţa de car-sharing se dezvoltă, producătorii auto folosesc diferite strategii pentru a atrage de partea lor cât mai mulţi clienţi. Unii dintre ei văd în acest serviciu o oportunitate de a demonstra performanţa vehiculelor către cumpărătorii potenţiali, dar majoritatea consideră că este o modalitate importantă de a-şi rotunji cifra de afaceri şi profitul.
Ford s-a alăturat sectorului european de car-sharing folosind un model de afaceri complet diferit de cele pe care s-au bazat alte companii. Ford2Go este primul program naţional de car-sharing care include şi dealerii auto. El uneşte divizia Ford din Germania cu asociaţia dealerilor Ford din Germania – FHD GmbH – şi DB Rent GmbH, subsidiara societăţii feroviare Deutsche Bahn care operează programul Flinkster de partajare auto. Ford2Go porneşte în cel de-al doilea trimestru din 2013, peste 500 de maşini urmând a fi puse la dispoziţia clienţilor de cei 50 de dealeri până la finalul anului.
Cine sunt „pionierii”?
La începutul lui 2013, Daimler a dezvăluit că serviciul său Car2go, care a pornit ca un program-pilot în 2008, a devenit profitabil în trei dintre oraşele deservite şi se aşteaptă să nu mai genereze nicio pierdere până în 2014. Desfăşurat în parteneriat cu Europcar, Car2go are acum peste 375.000 de clienţi în toată lumea care folosesc aproximativ 7.300 de modele Smart Fortwo în 19 oraşe. De asemenea, flota din Amsterdan este alcătuită doar din vehicule electrice. În Marea Britanie, programul a fost lansat în decembrie 2012 în Londra, iar în luna mai capitala a fost urmată de oraşul Birmingham, unde sunt disponibile spre închiriere 250 de maşini. Până la sfârşitul anului se aşteaptă ca flota globală a serviciului Car2go să depăşească 10.000 de vehicule. Planurile de viitor includ extinderea conceptului Car2go în sectorul de management al flotei comerciale, ca mijloc de creştere a utilizării acestor maşini în a doua parte a zilei şi în weekend. Un proiect-pilot ar urma să înceapă în cursul anului 2013. Înţelegând importanţa acestui serviciu, Daimler a transferat Car2go în grija nou înfiinţatei divizii pentru servicii de mobilitate, o subsidiară a profitabilei divizii de servicii financiare a companiei. Noua unitate furnizează şi servicii de găsire a unui loc de parcare, precum şi de comparare a celorlate opţiuni de transport urban, obiectivul său fiind acela de a genera un venit anual de 100 de milioane de euro până în 2014. Daimler a achiziţionat, la finele lui 2012, un pachet minoritar de acţiuni în cadrul companiei GottaPark Inc. din San Francisco, prin intermediul căreia oamenii pot rezerva pe internet locuri de parcare în nouă oraşe din America de Nord. Se doreşte ca afacerea GottaPark să fie extinsă şi la nivelul Europei în acest an.
BMW şi-a lansat oferta de partajare auto, DriveNow, în parteneriat cu firma de închirieri Sixt, în patru oraşe din Germania, în mai 2011. În prezent are aproximativ 80.000 de clienţi şi vrea ca numărul lor să ajungă la 1 milion până în 2020. Însă directorul serviciul DriveNow, Andreas Schaaf, susţine că expansiunea va fi limitată pentru a se concentra asupra rentabilităţii. Anul acesta va fi adăugată o nouă locaţie din Germania şi încă una dintr-o altă ţară europeană.
Volkswagen, care a oferit un program-pilot de car-sharing în Germania în 1997, a lansat serviciul Quicar în Hanovra, în noiembrie 2011, furnizând 200 de vehicule care puteau fi închiriate pe termen scurt pentru a ajunge în 50 de locaţii din oraş. Departamentul de servicii financiare al Volkswagen, alături de importatorul mărcii VW în Olanda, Pon Holdings, intenţionează să achiziţioneze 60% din acţiunile CollectCar, firma care deţine Greenwheels Carsharing. Graţie flotei de peste 2.000 de vehicule, acesta este cel mai mare furnizor de servicii de car-sharing din Olanda, în raza sa de acţiune fiind înglobate şi şapte oraşe din Germania.
Paris, Berlin, Madrid, Londra
În Franţa, Toyota a încheiat un parteneriat cu autorităţile din oraşul Grenoble pentru a demara un program de partajare auto care va cuprinde aproximativ 70 de vehicule electrice marca Toyota, inclusiv unele bazate pe conceptul i-Road, cu trei roţi, dezvăluit recent la Salonul Auto de la Geneva. Programul va fi coordonat de Cité Lib, iar compania de electricitate din Franţa, EDF, va construi reţeaua de reîncărcare a bateriilor. Toyota susţine că acest program cu durata de trei ani este parte a cercetării sale cu privire la metoda de car-sharing, pentru a examina utilitatea şi fezabilitatea în afaceri a noilor soluţii de transport. În iulie 2012, Toyota şi-a anunţat planul de a lansa un serviciu de car-sharing prin intermediul firmelor de închirieri auto, maşinile sale fiind disponibile în peste 1.200 de locaţii din Japonia.
Programul „Mu by Peugeot” al grupului PSA a fost implementat în opt oraşe din Europa, printre care se numără Paris, Berlin, Madrid şi Londra, oferindu-le clienţilor posibilitatea de a închiria maşini, scutere, van-uri şi chiar biciclete. Compania intenţionează să-şi extindă afacerea şi în alte oraşe europene cu peste 300.000 de locuitori până la sfârşitul lui 2013, scopul său fiind acela de a ocupa poziţia de lider al pieţei. Serviciul „Mu by Peugeot” este disponibil în mai mult de 90 de locaţii din şapte ţări europene şi se aşteaptă ca numărul lor să crească anual cu peste 100.
Renault pune la dispoziţia clienţilor programul „Twizy Way”, în cadrul căruia ei pot închiria vehicule electrice prevăzute cu două locuri. Serviciul urmează a fi extins la nivelul mai multor oraşe mari din Europa în acest an după ce, iniţial, a fost implementat în regiunea Saint-Quentin-en-Yvelines din apropiere de Paris.
Proprietarii de modele Citroën îşi pot închiria vehiculele unor necunoscuţi cu ajutorul serviciului Multicity oferit de compania franceză. Programul a început în iunie 2012 în Franţa, iar de atunci s-a extins şi în Germania. Citroën este primul producător auto din Europa care adoptă abordarea închirierii maşinilor de către persoane fizice unor alte persoane fizice, similar parteneriatului RelayRides susţinut de General Motors în Statele Unite. Firma franceză a mai dezvoltat anterior o pagină de internet pe care turiştii îşi pot planifica excursiile în diferite ţări luând în considerare toate variantele de transport disponibile. Citroën vede în partajarea auto o modalitate de a atrage clienţi potenţiali care se pot hotărî în viitor să cumpere o maşină.