Ford a prezentat oficial noul model Mustang

Galerie foto

Ford a dezvăluit oficial noul model Mustang, care se mândreşte în primul rând prin designul său revoluţionar.

Maşina are un aspect îndrăzneţ şi agresiv, printre elementele care se fac remarcate imediat numărându-se grila radiatorului în formă trapezoidală, flancată de faruri subţiri, capota sculptată în aşa fel încât să genereze un efect vizual cât mai puternic şi lămpile din spate alcătuite din trei bare luminoase. Habitaclul are ca sursă de inspiraţie carlinga unui avion şi este echipat cu materiale de cea mai bună calitate, alături de echipamente tehnologice de ultimă generaţie, notează Worldcarfans.com.

Sub capotă sunt disponibile trei tipuri de motoare, conectate la o transmisie automată sau alta manuală:

-        3,7 litri V6 capabil să dezvolte cel puţin 300 CP şi un cuplu de 365 Nm

-        2,3 litri EcoBoost cu patru cilindri care generează peste 305 CP şi un cuplu de 406 Nm

-        5,0 litri V8 cu peste 420 CP şi un cuplu maxim de 528 Nm.

Cea mai importantă modificare o reprezintă includerea noii suspensii independente multi-braţ în partea din spate a autovehiculului. Ea a fost construită ca să ofere o performanţă cât mai ridicată şi este prevăzută cu osii din aluminiu pentru o manevrare mai bună şi reducerea maselor nesuspendate.

Comments are closed.