Dublu eveniment la ATI Motors Holding Iasi

Galerie foto

La începutul lunii mai a avut loc inaugurarea oficială a complexului în care dealerul ieşean ATI Motors Holding va reprezenta interesele mărcii Ford, precum şi lansarea la Iaşi a ultimului model semnat de amintitul constructor, Noul Focus.
Amfitrionii evenimentului au încercat şi au reuşit să transmită mesajul pe care Ford a mizat încă din prima clipă în care a dezvăluit noul Focus în faţa presei internaţionale. Lăsând la o parte obiectivele de vânzări pe care le presupune acest model emblematic pentru clasa compactă, Ford şi-a propus să impună ultima sa creaţie pe toate pieţe din lume.
Lansarea noii generaţii marchează începutul unui nou capitol entuziasmant al poveştii de succes Focus, un singur model fiind proiectat şi fabricat pe o platformă globală, vândut în peste 120 de pieţe din întreaga lume. Datorită unui program global de dezvoltare fără precedent, Noul Ford Focus va continua tradiţia de succes moştenită de la predecesorilor săi.
În ce priveşte noul complex Ford de la Iaşi, el se întinde pe o suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi, înglobând atât un showroom cu o suprafaţă de 500 mp, cât şi un service cu o suprafaţă totală de 1.500 mp. Service-ul dispune de opt posturi de lucru pentru reparaţii mecanice şi douăsprezece posturi de lucru pentru tinichigerie, întreaga tehnică folosită fiind de ultimă generaţie şi la cele mai înalte standarde.
Complexul a fost gândit, proiectat şi construit pentru clienţii service-urilor auto de calitate. Aşadar, au fost analizate toate detaliile pentru ca rezultatul să fie cel aşteptat: un mediu transparent şi primitor, unde toţi clienţii beneficiază de o experienţă deosebită.
Prezent la Iaşi pentru a participa la inaugurarea complexului, dl. Henrik Nenzen, directorul general al Ford România, a declarat: „Sunt onorat să urez bun venit echipei ATI Motors Holding în reţeaua de vânzări şi în familia Ford România. Iaşul reprezintă una dintre cele mai importante pieţe pentru Ford în România şi mă bucur că facem acest pas pentru a crea legături mai puternice cu dealerii şi clienţii noştri din ţară şi din regiune. Le doresc mult succes pe viitor!”.
La rândul său, dl. Marius Manolache, directorul general al ATI Motors Holding Iaşi, a menţionat: „Momentul în care Ford a venit în România şi a regândit o strategie la nivel naţional a fost decisiv pentru noi. Ne bucurăm că Ford, prin Compania Naţională de Vânzări, ne-a ales să-i fim parteneri, ca dealer unic în Iaşi la momentul actual, şi vă asigurăm că vom face tot posibilul să ducem brand-ul Ford pe poziţia meritată – locul I în topul mărcilor de import. Noi vom participa la consolidarea imaginii pe plan local oferind servicii de calitate, având grijă să îndeplinim cu succes cererile clienţilor şi demonstrând astfel că suntem o echipă de profesionişti. Vrem ca pe plan local Ford să devină cel mai vândut brand din categoria importurilor şi să avem clienţi complet satisfăcuţi de serviciile noastre”.
Trecând de Noul Focus, cu menţiunea că şi modelele din vechea generaţie pot fi comandate încă, vă invităm la o scurtă trecere în revistă a gamei de autoturisme Ford.
Ford Ka: Original şi prietenos
Original şi prietenos, Ka stabileşte standardele pentru maşinile mici. Liniile continue, proporţiile robuste şi noile culori ale caroseriei completează perfect designul special din interior. Modelul este prevăzut cu un sistem audio cu totul nou, cu şase difuzoare şi un CD player care poate reda şi fişiere MP3, aşa că poţi inscripţiona mai multe albume pe un singur disc. Ka dispune de o multitudine de tehnologii de siguranţă, pentru o manevrare sigură în toate condiţiile. Este disponibil un sistem de suspensii complet nou, iar sistemul ABS este inclus în pachetul de dotări standard. Pentru prima dată este disponibilă o gamă întreagă de motoare. Alege motorul pe benzină Duratec de 1,2 litri, agil şi economic, sau avansatul motor pe motorină Duratorq TDCi de 1,3 litri. 
Ford Fiesta: Design progresist
Cel mai progresist design din prezent a influenţat fiecare linie şi detaliu, de la exteriorul finisat, aerodinamic, până la interiorul stilat şi seducător al Ford Fiesta. De asemenea, Fiesta este caracterizată de tehnologii inovatoare - de la motor şi tehnologia sistemului de transmisie, ce oferă o excelentă economie de combustibil şi emisii reduse de CO2, până la opţiuni precum Bluetooth® cu tehnologie de comandă verbală şi conector USB, pentru mai mult confort şi divertisment. Grila frontală mai amplă şi farurile restilizate conferă modelului Fiesta o prezenţă sportivă distinctivă. Jantele din aliaj, de dimensiuni variate, accentuează aerul aventuros al maşinii - indiferent dacă faci o plimbare pe un drum de ţară sau te strecori fără efort prin traficul urban. Odată ajuns în interiorul surprinzător de spaţios vei observa imediat atenţia pentru detalii. Confortul se îmbină cu bunul-gust, conferind habitaclului un aer de lux, mulţumită materialelor de calitate înaltă, lucrate cu precizie.
Ford Fusion: Parbriz cu reflexie solară
Fusion îţi oferă încrederea unei poziţii ridicate, pentru o vizibilitate sporită în toate direcţiile, dar şi un volum minunat al habitaclului. Fusion dispune de o multitudine de dotări inovatoare care ajută la îmbunătăţirea confortului şi a siguranţei. Parbrizul cu reflexie solară a fost conceput special pentru a bloca cu aproape de cinci ori nivelul căldurii solare în comparaţie cu geamurile fumurii standard. Aceasta înseamnă că vei folosi mai puţin aerul condiţionat pentru a răci interiorul până la o temperatură confortabilă.
Ford C-Max şi Grand C-Max: Inovaţie, stil, flexibilitate
Cu un nou design reproiectat complet, noile Ford C-MAX cu 5 locuri şi Grand C-MAX cu 7 locuri reprezintă combinaţia perfectă dintre inovaţie, stil şi flexibilitate. Tehnologia avansată, performanţele agile şi fiabilitatea îmbunătăţită contribuie la sporirea plăcerii de a conduce. Cu niveluri actualizate de confort şi comoditate, noua gamă uimitoare C-MAX va monopoliza complet clasa autovehiculelor multi-activitate. În orice sens şi din orice perspectivă, C-MAX şi Grand C-MAX sunt autovehicule de ultimă generaţie.
Interiorul ingenios cu 7 locuri al noului Grand C-Max îţi asigură flexibilitatea accesării celui de-al treilea rând de locuri cu ajutorul unui spaţiu de trecere. Aceasta este asigurată prin plierea completă a scaunului din mijloc din cel de-al doilea rând şi este extrem de utilă atunci când sunt montate scaune pentru copii.
Ford Kuga: Tracţiune integrală inteligentă
Cu sistem inteligent de tracţiune integrală (AWD), Kuga îţi permite să evadezi off-road cu uşurinţă. Exteriorul modern şi îndrăzneţ se armonizează cu un interior sofisticat, spaţios şi foarte bine dotat. Kuga este prevăzut cu numeroase detalii stilistice care îi oferă un aspect aparte. Partea frontală, cu alură sportivă, include o grilă trapezoidală puternică, faruri Bi-Xenon opţionale cu strălucirea unor bijuterii şi rame cromate ale gurilor de ventilaţie, pe panourile frontale laterale. De-a lungul părţilor laterale, arcul pronunţat al aripilor accentuează liniile atletice, puse în evidenţă şi prin două remarcabile ţevi cromate de eşapament. Acoperişul nostru panoramic (opţional) permite luminii naturale să inunde vehiculul, iar această senzaţie de luminozitate şi aerisire face ca habitaclul să pară şi mai spaţios. Sistemul inteligent de tracţiune integrală (AWD) ajută la obţinerea unor valori remarcabile pentru consumul de combustibil, de 6,4 litri la 100 km, ca să nu mai vorbim de cele mai reduse emisii de CO2, de top pentru clasa sa, 169 g/km pentru modelul AWD.
Ford Mondeo: Tehnologie construită în jurul şoferului
Din orice unghi, profilul stilat, dinamic şi sportiv al lui Mondeo indică designul îmbunătăţit atât la exterior, cât şi la interior. În interior vei aprecia imediat nivelul premium de confort şi numeroasele tehnologii construite în jurul şoferului. Mai puţin vizibile cu ochiul liber, însă la fel de importante, motoarele performante oferă un consum redus de combustibil şi emisii scăzute de CO2. Acestea completează designul sofisticat al lui Mondeo şi tehnologia inteligentă, asigurând o experienţă îmbunătăţită pe timpul deplasărilor. Mondeo este prevăzut cu transmisia automată avansată PowerShift, cu şase trepte de viteză şi ambreiaj dublu - condusul devenind mai uşor, mai eficient din punct de vedere al consumului de carburant şi, pur şi simplu, mai distractiv. Suspensiile de înaltă tehnologie oferă o dinamică superioară a condusului şi un răspuns rapid în viraje. Poţi selecta noua generaţie de motoare pe benzină EcoBoost cu turbocompresor, de înaltă eficienţă, în versiunile de 1,6 l sau 2,0 l. Ambele versiuni de motoare asigură performanţe sporite cu 20%, cu un cuplu mai mare pentru toate turaţiile motorului, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2 şi consumul de combustibil cu până la 20%. Motoarele Diesel utilizează cele mai avansate tehnologii pentru a combina performanţele cu economia remarcabilă de combustibil şi emisiile reduse de CO2. Puterea suplimentară astfel asigurată conduce la cifre impresionant de mici privind consumul de combustibil, de 6,0 l/100 km (mixt), şi la emisii de CO2 de doar 159 g/km.
Ford Galaxy: Comod şi rafinat
Prin tehnologia sa avansată şi designul premium, noul Galaxy îmbină experienţa de primă clasă la volan cu cele mai noi exigenţe privind spaţiul, confortul şi inovaţia. Pe scurt, e cel mai comod şi rafinat vehicul de familie cu 7 locuri pe care îl poţi găsi pe    şoseaNumeroasele inovaţii fac modelul Galaxy ideal pentru muncă, dar şi distracţie. Materialele elegante te încurajează să te relaxezi şi să te bucuri de spaţiu. Sistemele de siguranţă pasivă şi activă, împreună cu tehnologia  de asistare activă a şoferului sunt proiectate pentru a face condusul mai uşor şi mai sigur, indiferent de condiţii.
Ford S-Max: Configuraţii multiple de aşezare şi depozitare
Ford S-MAX a evoluat. Şi asta se vede. Noul S-MAX - un vehicul flexibil pentru activităţi sportive (SAV) disponibil în variante cu cinci sau şapte locuri - este o combinaţie exclusivă între linia stilistică premium, abilitatea dinamică îmbunătăţită şi excelenţa funcţională. Noul S-MAX aduce putere în viaţa ta, fără compromisuri. Rabatarea scaunelor de pe rândurile doi şi trei oferă până la 32 de configuraţii posibile de aşezare şi depozitare. Noul acoperiş panoramic, dintr-o singură piesă, oferă o senzaţie de libertate şi este prevăzut cu parasolar acţionat electric cu glisare lină, astfel încât să poţi controla cantitatea de lumină ce intră de sus în S-MAX.

Comments are closed.