DRPCIV: Înmatriculările de vehicule noi au crescut cu 12,05% în decembrie 2018

Potrivit statisticilor date publicității de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în ultima lună a anului trecut au fost înscrise în circulație, pe teritoriul României, 12.592 de vehicule noi, un volum în creștere cu 12,05% față de perioada similară din 2017.

Din categoria vehiculelor pentru transportul pasagerilor, cea mai mare evoluție, în funcție de numărul de unități noi înmatriculate în decembrie 2018, a fost raportată de autobuze și microbuze, respectiv de +112,04% și un număr total de 229 de unități. Ele sunt urmate de mopede și motociclete, cu 167 de exemplare și un avans de 68,69%.

Autoturismele au consemnat o creștere cu 12,26% a înmatriculărilor în decembrie 2018, datorită celor 9.285 de unități înscrise în circulație la finalul anului trecut.

Clasamentul mărcilor este condus de Dacia, cu un număr total de 3.330 de automobile înmatriculate în România în ultima lună din 2018, mai mare cu 30,59% decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent. Locurile următoare sunt ocupate de Ford (808 mașini; +74,14%), Renault (728 de vehicule; +21,74%), Škoda (680 de mașini; +0,74%) și Volkswagen (553 de unități; -20,89%).

La extrema cealaltă se situează brand-urile Aston Martin, Shuanghuan și Tesla, fiecare având câte un automobil nou înmatriculat în România în decembrie 2018.

Comments are closed.