DRPCIV: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 118% în luna septembrie

Conform statisticilor date publicității în această săptămână de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în septembrie 2019 au fost înscrise în circulație, pe teritoriul României, 9.084 de vehicule noi, un număr în creștere cu 42,63% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din categoria vehiculelor pentru transportul pasagerilor, cea mai mare evoluție a numărului de unități înmatriculată a fost raportată, în septembrie 2019, de autoturisme, respectiv de +118,19%, cu un volum total de 6.046 de unități.

Potrivit datelor comunicate de DRPCIV, cele mai multe solicitări au vizat, luna trecută, marca Dacia. Nu mai puțin de 1.354 de autoturisme noi Dacia au fost înmatriculate în România în luna septembrie, în creștere cu 104,22% comparativ cu perioada similară din 2018. Locurile următoare din clasament au fost ocupate de Hyundai (528 de mașini; +85,26%), Opel (527 de vehicule; +913,46%), Ford (471 de unități; +27,64%) și Škoda (445 de autoturisme; +30,88%).

La cealaltă extremă s-au situat brand-urile Subaru și Lamborghini, fiecare având câte un automobil nou înmatriculat în România în septembrie 2019.

Comments are closed.