De a lungul Zambiei intr un Jeep Wrangler

Galerie foto

Nisipuri miscatoare! Foc! Ajutor!
N ar fi extraordinar sa ti pierzi masina de teste in nisipuri miscatoare? Seamana cu Indiana Jones mai degraba decit sa ajungi cu nasul prima data in sant, sau sa trebuiasca sa marturisesti ca n ai vazut valul care se furiseaza spre plaja pe care ai folosit o mai devreme ca loc pentru o sedinta foto. Acestea erau gindurile care imi treceau prin cap in timp ce eram la o distanta sigura de Jeep Wrangler care era deja scufundat pina la osii in noroiul sloios, plat si neiertator
As putea sa fiu un infatuat, intrucit aceasta situatie neplacuta n are nimic de a face cu mine. Chiar m a determinat sa mi scot camera foto ca sa fac o poza in cazul in care off roader-ul ar fi fost inghitit pe de a intregul. Urma sa fie ok, totusi. O fringhie de remorcare a fost atasata, iar vehiculul a fost scos fara alte ceremonii cu fundu n sus... si acela a fost exact momentul cind totul a mers prost.

Exista ceva in cuvintul "Foc!" strigat cu voce tare care te scapa de orice infatuare. M am invirtit ca sa caut fum si flacari de sub capota unui alt Wrangler. Ca sa fiu mai exact, al meu. Marturisesc, gindurile mele s au indreptat egoist nu inspre salvarea SUV ului altcuiva de 20.000 de lire sterline, ci ma intrebam ce voi purta miine daca toate hainele mele de schimb ar fi fost luate. Vilvataia motorului a fost stinsa in mai putin de 30 secunde, datorita folosirii rapide a stingatoarelor ce erau in toate masinile. Inima imi batea puternic in piept, dar, Slava Domnului!, macar aveam boxeri curati.
Mai devreme decit poti spune "explozie", inginerii de la Jeep au gasit care era problema, si, din fericire, am fost absolvit de toata vina. Niste iarba de savana prin care trecusem mai devreme s a infasurat in jurul convertorului catalitic, care se incinge foarte tare. Cind conduceam, rafalele de aer de sub Wrangler au fost suficiente pentru a l preveni sa se aprinda. Dar cind ne am oprit, adierea dusa a fost si, ei bine, va puteti inchipui restul. Era destul de clar ca masina nu mergea nicaieri sub propriul sau abur, asa ca baietii de la Jeep au gasit o cale de remorcare.

In inima tufisurilor zambiene
Nisipurile miscatoare si iarba de savana apartin Africii. Eram adinc in tufisurile zambiene pentru a conduce nou noutul Wrangler, care va iesi la vinzare in primavara lui 2007.
Am zburat la Mfuwe, in nord estul capitalei Lusaka, si de acolo 45 minute inspre nord intr un avion micut de 12 scaune inspre Mpika, un amplasament mai traditional, dar nu suficient de mare pentru a avea altceva decit o fisie de iarba pentru aterizare.
Jeep-urile ne asteptau, iar misiunea noastra de trei zile era sa trecem prin Parcul National South Luangwa si inapoi la Mfuwe intregi. Era foarte cald, nu erau piste de aterizare, nici o cladire in care sa dormi, trei riuri de traversat si o gramada de creaturi -  unele cu dinti mari, altele mici si inaripate -  care sa ne manince de vii. Iar parti de excursie erau asa de extreme incit masinile nu au trecut niciodata prin asa ceva. Vreodata.
Conduceam in convoi, dar cu o distanta de jumatate de mila intre vehicule. Prin partea aia de lume nu prea ploua, iar praful rosiatic maroniu ridicat de Jeep-urile noastre insemna, daca eram mai aproape, ca si cum ai conduce orbeste. Mai insemna si sa ratezi viata in salbaticie -  elefanti, girafe, hipopotami, zebre, porci alergatori si diverse alte chestii pe care noi le am botezat DLT uri -  (deer like things) adica creaturi care seamana cu caprioarele. La fiecare ora ne opream ca sa ne intindem picioarele, sa ne bem lichidele sau sa incercam o alta masina  - versiuni cu doua sau patru portiere, manuale sau auto, cu tavane hard sau soft, doua nu erau la fel.

Catarat pe pietre pe cinste
Apoi o data sau de doua ori pe zi ajungeam intr un loc pe care ghizii nostri il numeau Sectia tehnica, un element off road special a carui treaba era sa evidentieze cit de capabil este noul Wrangler.
Acum, eu am facut la viata mea putin off roading, dar nimic nu s a comparat cu asta. Era efectiv catarat pe stinci, miscind masina centimetru cu centimetru inainte cu mina pe minerul schimbatorului de viteze, incercind mereu sa le mentinem sub control. Bara din fata a fost desprinsa pentru a genera o articulare mai mare a rotilor, permitindu i sa treaca mai usor peste partile mai dure, in special.

Nu faceam asta de capul nostru, de unii singuri. Ne bazam pe oamenii care mergeau in recunoastere in afara masinii pentru a culege informatii legate de suprafata de drum. Sa faci progrese este un sport de echipa, la un moment dat era o groapa verticala de trei metri la doar 10 centimentri lateral, dar daca ochii de afara iti spuneau sa mergi mai departe inapoi, trebuia sa ai incredere in ei. Concentrarea absoluta era necesara intrucit consecintele ar fi fost la fel de rele ca si nisipurile miscatoare sau focul. Noaptea s a lasat pina cind am ajuns noi la locul de campare, dar din fericire corturile erau in picioare, cina era gata, iar berile erau la rece.
Cerul era uimitor; cu nimic care trecea pe deasupra orasului pret de sute de mile, fiecare luminita era vizibila. Am fost avertizati sa nu ne indepartam prea mult de pinzele noastre daca chemarea naturii ne ar fi lovit in toiul noptii, dar abia in zori de zi am realizat de ce: la 10 metri de noi, de locul unde dormeam, riul Mupamadzi aluneca linistit, in varianta completa cu hipopotami si crocodili.

Principalul eveniment
La 7,30 a doua zi am iesit cu masinile din tabara, cu mai multa aventura de genul asta promisa. Numai ca ni se spusese ca ziua de ieri a fost doar o incalzire pentru evenimentul principal de astazi.
Nu a fost vorba goala totusi: cercetarea precauta peste limitele sectiunii tehnice parea a fi o experienta interesanta, ruta noastra trecind printr o albie, intrucit nu mai fusese niciodata folosita de vehicule inainte de expeditia Jeep. Coborisul a fost foarte neregulat pe o panta de 40 de grade plus, acoperita de pietre mari: calatoria a fost la fel, baza fiind un riu pietros, in zig zaguri, cu un firicel de apa si niste urme foarte evidente de crocodili.

Regulile traditionale off road ti ar dicta sa folosesti prima viteza, dar am fi coborit prea rapid. Era cazul sa mentii masina neutra si sa o tirasti in jos cu frina pusa. Wrangler a scirtiit si cirtit in semn de protest, iar aschiile Mamei Natura pe dira de pietre sub flancuri a fost suficienta pentru a te face sa te cutremuri. Dar Jeep-ul inspira incredere si nu ne a lasat balta. Manevra inceata de trecere pentru a face o intoarcere, apoi tirirea inainte si coborirea cu atentie pentru a evita bolovanii, dar ne am facut loc prin ripa. In unele locuri. la citeva secunde, ne izbeam difuzoarele spate sau fata.
Nu puteai iesi de acolo decit daca blocai osiile, selectai viteza intii, ii dadeai suficiente turatii cit sa poata merge si lasai masina sa faca restul. Si a facut o, fara greseala, si m am simtit ca un pilot de avion care decola, holbindu se drept inainte si nemaivazind altceva decit cerul. Ne indreptam spre cea de a doua noapte de campare foarte obositi, transpirati si prafuiti, dar incintati de realizarile noastre.

O zgiltiitura serioasa
Marea provocare a zilei a treia a fost parcurgerea unei piste putin folosite si foarte "saltareata" pina in virful dealurilor Chendeni Hills -  care era punctul de oprire pentru prinz -  si apoi crearea unei rute proprii in jos, pe partea cealalta.
Cu riul Luangua drept destinatia finala vizibila de la distanta, privelistile erau absolut spectaculoase. Ruta era ingusta si mai erau si portiuni de curbe ostile care m au facut sa mi lipesc capul de geamul portierei pentru citeva minute bune.
Cum eu conduceam masina Unlimited, mai mare, simteam cum spatele incepe sa mi alunece in jos pe panta pe masura ce inaintam centimetru cu centimetru, insa lectiile invatate anterior in calatorie au fost aplicate si am ajuns la poale in siguranta.
N am mers chiar pe cont propriu, aveam nevoie de cineva cu o fringhie cind am reusit cu dibacie sa mi strecor pietre sub ambele difuzoare din fata si spate in acelasi timp. Dar asta se intimpla atunci cind calatoresti prin tufisurile unor cele mai neumblate parti ale lumii, iar asta face parte din distractie.

Citeva crestaturi si zgirieturi
Mai tirziu, la o bere, inginerii Jeep au dezvaluit faptul ca acesta era cel mai dur off road pe care compania l a facut vreodata impreuna cu jurnalisti. Si chiar erau cinstiti la faza asta, nu ne serveau un titlu, pentru a ne umfla noua ego urile.
Sosirea inapoi la Mfuwe pentru zborul de intoarcere acasa a fost momentul crucial final, in parte datorita zimbetelor albe largi de bun venit pe care le am primit din partea localnicilor, dar si pentru ca, dupa abuzul pedepsitor cind Wrangler-ul nostru fusese luat, ei tot conduceau lin atunci cind aveau asfalt sub roti.
Credeti ca masina mea avariata de foc a fost singura stricaciune din flota noastra? Nici gind. Arcurile rotilor si capacele au fost smulse, oglinzile s au izbit de copaci, iar caroseriile  - zgiriate de craci cu spini non stop timp de trei zile -  aveau nevoie de o revopsire, nu de o lustruire.
Dar nimeni n a parut sa fie deranjat, de fiecare data cind ceva cadea peste masini, chestia deranjanta era aruncat cu zimbetul pe buze in spate si noi ne continuam drumul.
Asta i stilul meu de off roading.

Comments are closed.